Serios întremat de seria de weekend-uri petrecute pe snowmobil, la munte, preşedintele a ţinut să dea un semn naţiunii că e bine şi veghează la starea ei. Cu vigoarea verbală dintotdeauna s-a pronunţat asupra principalelor probleme ale actualităţii între care identifică a fi cea mai importantă “refacerea încrederii statelor partenere în capacitatea statului român de a fi stat de drept”. Atenţionarea este făcută cu tonul unui profesor care se adresează clasei indisciplinate: eu v-am spus să fiţi cuminţi, dar nu m-aţi ascultat. Şi acum veţi trage ponoasele!

Au trecut şase ani de la aderarea României la UE, adaugă preşedintele cu aerul că în toţi aceşti ani el a fost doar spectator al neputinţelor care au generat restanţe şi neîncredere. În fapt, în toţi aceşti ani el şi-a asumat deschis toate iniţiativele care au condus spre starea prezentă. Abia de la intrarea în pâine a noului guvern şi-a mai permis să se relaxeze şi să lase pe mâinile altora grijile ţării. Ale acelora care au provocat, de fapt, “pasul major înapoi în ceea ce priveşte respectarea standardelor în justiţie, dar şi respectarea angajamentelor internaţionale”. Vezi bine, până la Ponta&Comp, justiţia a funcţionat impecabil şi şi-a demonstrat totala independenţă. Atunci de ce rapoartele MCVau fost, în mod constant, negative şi au reiterat de fiecare dată aceleaşi reproşuri, încă de pe vremea când actuala putere era în opoziţie? Tot ce a mers prost în justiţie şi a condus, indirect, la criză prezentă se datorează imixtiunilor şi presiunilor pe care Băsescu le-a făcut, direct sau prin intermediari, asupra magistraţilor, dezbinându-i şi direcţionându-i spre ţintele proprii. Desigur, noul Executiv, noua Putere, nu e una compusă din persoane imaculate şi ultracompetente, dar de aici până la a transfera întreaga responsabilitate – cum în mod incorect vrea să inducă preşedintele – în seama actualei guvernări, e o distanţă mare. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu ne mai priveşte odată în ochi şi ne spune că până la evenimentele din vară încrederea “partenerilor” în statul de drept era totală, şi că abia atunci aceasta s-a prăbuşit, şi trebuie refăcută, precum pasărea Phoenix, din propriile ruine, de către “ceilalţi”.