Proiectul „Pasarelei pietonale” din staţiunea Mamaia, care urmează să aducă un plus de atractivitate litoralului românesc, se apropie de finalizare, după ce, în anul 2010, proiectul era incert în ceea ce priveşte finanţarea. În cele din urmă, banii de la Ministerul Dezvoltării au venit şi, astfel, Primăria Constanţa a putut demara lucrările de construire a pasarelei. „Mă bucur că participăm la această construcţie importantă pentru staţiunea Mamaia. Este vorba despre o pasarelă pietonală şi un debarcader care vor permite ancorarea unor nave turistice de mic tonaj, şi vorbim aici de yachturi, şalupe, etc. Pasarela, la care lucrăm în prezent, necesită o infrastructură de piloni din ţeavă de 400 de milimetri, bătuţi la o adâncime de cinci metri în nisip în zona de plajă şi până la opt metri adâncime în nisip în zona de larg. Suprastructura este formată din panouri metalice care acoperă întreaga pasarelă. Aceste panouri vor fi acoperite în întregime cu lemn de stejar. În ceea ce priveşte debarcaderul, acesta este gândit pentru a putea prelua toate navele de un anumit tonaj, cu bordajul de la un metru la trei metri”, a declarat reprezentantul firmei constructoare - Petroconst, Adrian Roşculeţ. Acesta a precizat că, până la începerea sezonului estival viitor, lucrările la pasarelă vor fi finalizate. Necesitatea şi oportunitatea realizării acestui obiectiv sunt derivate din lipsa unei pasarele ponton de acostament, pentru preluarea turiştilor, în vederea efectuării unor croaziere, între staţiunea Mamaia şi portul Tomis şi, de ce nu, către sudul litoralului sau Delta Dunării, cu vaporaşe şi goelete. Navigaţia de agrement poate duce la prelungirea sezonului turistic şi, pe măsură ce condiţiile meteo permit, poate deveni o activitate permanentă. Pasarela are o lungime de aproximativ 420 de metri în larg şi o lăţime de 4 metri. Debarcaderul din capătul pasarelei va avea o lungime de 40 de metri şi o lăţime de 6 metri, adâncimea apei fiind de 2,5 metri, ceea ce ar permite acostarea navelor de pasageri cu un pescaj de cel mult 2 metri. De asemenea, pasarela este prevăzută, prin proiect, cu coşuri de gunoi şi băncuţe. Valoarea investiţiei este de aproape 5 milioane de lei.