Pasionații de jazz și experiențe muzicale inedite, așteptați la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
JazzUp Sea - festivalul unde muzicile se întrepătrund

Pasionații de jazz și experiențe muzicale inedite, așteptați la Constanța!

Cultură 25 Iulie 2018 / 16:40 2247 accesări

Pasionații de jazz și experiențe muzicale inedite sunt așteptați la Constanța în perioada 02-05 august 2018, la prima ediție a JazzUp Sea. Organizatorii festivalului care debutează la Constanța își propun să poarte publicul prin teritorii muzicale noi, invitându-l să își revigoreze imaginea despre jazz și muzică în general. Astfel, pe lângă unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali ai momentului, pe scenă vor urca și câțiva dintre cei mai valoroși reprezentanți ai jazz-ului românesc. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.

La ediția din 2018, concertele JazzUp Sea se vor desfășura în locuri atent alese din Constanța: Piața Ovidiu, Cazino, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Artă și Centrul Multifuncțional „Jean Constantin”.

Concertul de deschidere „Amor” din 02 august va fi un eveniment în aer liber, în Piața Ovidiu, unde, începând cu ora 19.30, muzica de jazz se va întrepătrunde cu muzica sud americană, în interpretarea violonistului venezuelean Alexis Carnenas și a muzicienilor de la Recoveco din Paris. Alexis Cardenas este un artist polivalent ce s-a distins în egală măsură ca interpret de muzică clasică, contemporană, jazz sau latino-americană.

În cea de-a doua seară a festivalului, cvintetul format din Elena Mîndru și invitații săi din România și Finlanda va susține un spectacol inedit la Cazino începând cu ora 19.30 - “ The Lighthouse”. Premiată și apreciată de către juriul prezidat de Quincy Jones la Montreux Jazz Voice Competition în 2012 (Premiul al II-lea și Premiul Publicului), Elena Mîndru este astăzi una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazz-ului românesc și european.

Un concert „Jamsession” cu artiștii festivalului este programat pentru sâmbătă 04 august, începând cu ora 20.30, la Centrul Multifuncțional ”Jean Constantin”. Vor urca pe scenă Elena Mîndru-Turunen – voce, alături de Răzvan Popovici – violă, Valentin Serban – vioară și Ioan-Dragoș Dimitriu – pian.

Ultima zi a festivalului va cuprinde două concerte: un matineu – “Jazzy Classics” - la Muzeul de Arheologie începând cu ora 11.00. Răzvan Popovici – violă, Valentin Șerban – vioară, Ioan-Dragos Dimitriu - pian vor readuce ritmurile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Maurice Ravel, George Gershwin și ale ingeniosului compozitor rus Nikolai Kapustin în atenția publicului constănțean.

Concertul de închidere, “Afrodizzy” este programat duminică 05 august, începând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă. Un concert-experiment, în care doi muzicieni, prieteni (Luiza Zan – voce și Iulian Pavelescu, chitară) își propun să testeze optimismul publicului, încrederea acestuia într-o lume lipsită de griji, cel puțin pentru câteva zeci de minute. Luiza Zan este o voce unică, o cântăreață multilaterală, cu rădăcini solide în muzica de jazz, dar și cu influențe puternice din muzica clasică. Născută în Tulcea, în 2004 absolvă cursurile Universității de Arte George Enescu din Iași, la secția lied-oratoriu, clasa profesorului Marie-Jeanne Stoia după care se lansează într-o carieră de succes pe scenele naționale și internaționale.

JazzUp Sea este un proiect organizat de Asociația CultART și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Sponsori: Monsson Trading, Ibis, Eurogifts, Nespresso, Avincis, Mădălina Mocanu. Mașina oficială: BMW.

Parteneri: Festivalul Sonoro, Sonoro Events, Aeroportul M. Kogalniceanu, Asociația Arche, Wagner, Prefectura Municipiului Constanța (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical.

Mai multe informații despre festival, puteți găsi pe site-ul jazzupsea.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

(https://www.facebook.com/events/1749069751877725/)



12