Pasiunea pentru poșete și portofele i-a aruncat după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pasiunea pentru poșete și portofele i-a aruncat după gratii

Eveniment 29 Iunie 2017 / 14:27 534 accesări

Pasiunea pentru poșete și portofele i-a adus pe mâna polițiștilor. Este vorba despre doi adolescenți, C.A.A., în vârstă de 18 ani, și A.C.D., în vârstă de 17 ani, din Bârlad, care au încercat să tâlhărească o femeie. Potrivit anchetatorilor, la data de 27 iunie, în jurul orei 16.00, cei doi tineri ar fi încercat să-i smulgă poșeta de pe umăr unei femei, în stațiunea Neptun. Cu două zile înainte de comiterea acestei fapte, cei doi ar fi furat portofelul altei femei, de data aceasta în Mangalia. Inițial, adolescenții au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. La data de 28 iunie, au ajuns în fața magistraților din cadrul Judecătoriei Mangalia, care au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Drept urmare, tinerii își vor petrece următoarea lună în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, fiind cercetați pentru tentativă de tâlhărie și furt calificat. Desigur, dacă nu vor fi suficient de cuminți, adolescenții vor putea sta chiar mai mult la beci pentru că există posibilitatea prelungirii arestului preventiv.

Taguri articol
HoțiFurtPoșetePoliţie


12