Paşte, la Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Paşte, la Mangalia

Justiție 22 Aprilie 2009 / 00:00 711 accesări

Brand-ul „Lumina de la malul mării” a avut succesul scontat de autorităţile locale la Mangalia, în condiţiile în care peste 15.000 de persoane au venit să ia Lumina Sfîntă de la Altarul situat pe plaja President. Slujba de Înviere a fost oficiată de părintele Iulian Rotaru, protoiereu de Mangalia, şi un sobor de preoţi. În deschiderea slujbei, renumitul cor „Armonia” din Baia Mare a susţinut un concert de cîntece religioase, dedicate momentului Învierii lui Hristos. Pentru noaptea de Înviere, Primăria Mangalia a oferit celor prezenţi lumînări şi candele. În prima zi de Paşte, la Mangalia a avut loc o megapetrecere pentru toţi cetăţenii oraşului, dar şi pentru turiştii care au ales să-şi petreacă Sărbătorile Pascale în sudul litoralului românesc. De la ora 15.00, în Portul Turistic, autorităţile au oferit tuturor celor prezenţi masa tradiţională, cu preparate specifice. Un număr foarte mare de localnici şi turişti au ales să răspundă invitaţiei lansate de primarul Claudiu Tusac, de a petrece împreună prima zi de Paşte. Primăria Mangalia a pregătit pentru credincioşi stufat de miel, berbecuţ la proţap, miel la grătar, cozonaci şi ouă roşii. S-au servit peste 2.000 de porţii de mîncare tradiţională, s-au tăiat peste 200 de cozonaci şi s-au ciocnit aprox. 2.000 de ouă roşii. Deschiderea spectacolului de Paşte care a însoţit masa tradiţională a fost făcută de corul „Armonia” din Baia Mare, care a interpretat cîntece autentice din folclorul românesc, dar şi prelucrări melodice pe versurile marilor poeţi români, precum Mihai Eminescu. Tonul distracţiei a fost dat apoi de Laura Lavric, acesteia urmîndu-i hora moldoveanească şi sîrbele care au stîrnit mulţimea, digul din faţa scenei-scoică fiind transformat într-un veritabil ring de dans. Din spectacolul de muzică populară nu au lipsit melodii din repertoriul dobrogean, interpretate de Aneta Stan. Un alt mare nume al scenei a cîntat pentru spectatorii din Portul Turistic din Mangalia: Maria Dragomiroiu. Cu această ocazie, primarul Claudiu Tusac a ţinut să ureze „Sărbători fericite!” şi tradiţionalul „Hristos a Înviat!” celor prezenţi la evenimentele pregătite special pentru această sărbătoare. Invitatul special la acest megaconcert a fost Loredana Groza, acompaniată de trupa „Agurida”. Concertul solistei a durat mai mult de o oră şi a fost oferit de Primăria Mangalia, cu sprijinul Ministerului Turismului. Atmosfera incendiară pe care a creat-o artista i-a ţinut în priză pe cei peste 10.000 de spectatori. Spectacolul s-a încheiat cu un superb foc de artificii.



12