“Paşte pe Litoral - Lumina de la Malul Mării”, un eveniment inedit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promovat la Tîrgul de Turism de la Berlin

“Paşte pe Litoral - Lumina de la Malul Mării”, un eveniment inedit

Eveniment 04 Martie 2009 / 00:00 811 accesări

Aproape 60 de hoteluri au lansat deja pachete turistice pentru programul “Paşte pe Litoral - Lumina de la Malul Mării”. Nu mai puţin de 33 de hoteluri din staţiunile de pe Litoral (peste 8.100 de locuri de cazare), şi încă 24 de hoteluri în oraşul Constanţa, îşi aşteaptă turiştii pentru petrecerea Sărbătorilor de Paşte. „Evenimentul va fi promovat la Tîrgul de Turism de la Berlin (10 - 16 martie) şi la Tîrgul Naţional de Turism Bucureşti (19 - 22 martie), dar şi printr-o campanie de promovare pe care o demarăm în perioada imediat următoare. Vă dezvăluim numai cîteva dintre surprizele pe care le pregătim, împreună cu Ministerul Turismului, cu ocazia Evenimentului “Lumina de la Malul Mării”: transfer gratuit din fiecare hotel la Slujba oficială de Paşte; excursie gratuită la Mănăstirea Sfîntul Andrei - primul loc încreştinat din România; coşuri cu ouă şi cozonac la discreţie în fiecare hotel; paradă de maşini de epocă; prezentarea tradiţiilor de Paşte din fiecare Regiune a României; deschiderea liniilor Constanţa City Tour şi Litoral Tours cu autobuzele supraetajate; intrarea gratuită la toate muzeele şi obiectivele turistice din judeţ; concerte; spectacole; un imens foc de artificii etc. Vă aşteptăm să fiţi alături de noi la acest eveniment inedit şi atractiv, organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului - Litoral şi Ministerul Turismului, în premieră pe Litoralul Românesc”, a explicat preşedintele Asociaţiei Litoral, Corina Martin.



12