Grupul Popular din Parlamentul European (PPE) este de acord cu păstrarea tradiţiei româneşti de sacrificare a porcilor şi mieilor, potrivit europarlamentarului Maria Petre, iar acest lucru va fi confirmat prin vot, astăzi, în Comisia de Agricultură a PE. „Am reuşit să convingem colegii din grupul parlamentar al Partidului Popular European de necesitatea păstrării tradiţiilor româneşti de sacrificare a porcului de Crăciun şi a mieilor de Paşti. Acest lucru va fi votat chiar luni (16 martie - n.r.) în Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a PE. Prin această măsură, care va fi votată, va dipărea, practic, asomarea animalelor. Oricum, asomarea nu era privită cu ochi buni de concetăţenii noştri de la ţară. Am asigurarea grupului PPE că va salva definitiv tradiţia românească. Acesta a fost unul din proiectele noastre, ale europarlamentarilor, care să conducă la conservarea tradiţiilor noastre seculare“, a declarat Maria Petre. Ea a mai precizat că, în calitatea sa de raportor al PE pentru calitatea produselor alimentare, va milita pentru includerea în viitoarea Directivă a UE privitoare la calitatea alimentelor, unde vor fi prevăzute specialităţile tradiţionale garantate, a cît mai multor produse tradiţionale româneşti.