Ieri, în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, România a avut în competiţie patru sportivi. La schi fond 10 km stil clasic, Timea Sara s-a clasat pe locul 62 (din 75 de schioare care au încheiat proba), având o întârziere de şase minute şi jumătate faţă de câştigătoare, poloneza Justyna Kowalczyk. La biatlon 20 km, Cornel Puchianu a ocupat locul 60 din 88, încheind proba la şase minute, 38 de secunde şi şapte zecimi de învingător, francezul Martin Fourcade.
În calificările probei de simplu feminin din concursul de skeleton a evoluat şi Maria Marinela Mazilu, care ocupă ultimul loc după primele două manşe. Timpul ei total este de un minut, 59 de secunde şi 88 de sutimi, iar prima clasată, britanica Elizabeth Yarnold, a terminat cu timpul de 1:56,89. Manşele 3 şi 4 sunt programate astăzi.
La patinaj artistic, Zoltan Kelemen a ocupat locul 24 în programul scurt, fiind ultimul patinator calificat pentru programul liber, care va avea loc în această seară. Românul a beneficiat însă şi de retragerea din concurs a marelui favorit, rusul Evgheni Pluşenko, acesta accidentându-se la încălzire!
În proba de sanie ştafetă ar fi trebuit să ia startul şi România, însă juriul a decis ca echipajul de dublu sanie format din Radu Şovăială şi Alexandru Teodorescu să nu participe, din motive de securitate, astfel că nici Raluca Strămăturaru şi Valentin Creţu nu au putut concura ieri. Campioană olimpică a devenit echipa Germaniei, formată din Natalie Geisenberger (feminin), Felix Loch (masculin) şi perechea Tobias Wendl-Tobias Arlt.