Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Învăţăm să patinăm”, destinat celor peste 15.000 de elevi de gimnaziu din comunele şi oraşele din judeţul Constanţa, continuă până mâine inclusiv. Urmează ca, în weekend, când se sărbătoreşte Anul Nou, programul să intre în pauză, iar copiii să petreacă ultima zi din an şi primele zile din 2011 alături de familie. Chiar dacă vacanţa se va termina odată cu trecerea Revelionului, programul CJC va continua în următoarele weekend-uri, până pe 27 februarie. Pe cele două patinoare din Constanţa - Arenele Tomis I şi Arenele Tomis II - vor veni două serii de copii: de la 10.00 şi de la 12.00, pentru ca elevii să poată ajunge acasă pe zi, pentru că unii dintre ei vin din comune foarte îndepărtate. Pe patinoarul din incinta parcului de la Primărie sunt programate serii de câte 50 de copii, iar pe patinoarul de la Palatul Copiilor vin serii de câte 200 de copii, aşa încât, în medie, acest program garantează vizita a 500 de copii pe zi. Ieri a fost rândul copiilor din Istria, Oltina, Ciocârlia, Tortoman şi Cernavodă să se dea cu patinele pe gheaţă. „A fost super pe patine. A fost o experienţă unică. Sunt pentru prima oară pe gheaţă şi sigur voi mai veni şi cu altă ocazie. Am căzut de două-trei ori, ca orice începător”, a declarat Elena Georgescu, elevă în clasa a VIII-a A la Şcoala cu clasele I-VIII din Tortoman. Alături de copiii veniţi la patinoar s-au aflat cadre didactice din unităţile de învăţământ din comunele participante la program, printre care şi un profesor de la Şcoala cu clasele I-VIII din Tortoman. „Programul „Învăţăm să patinăm” e binevenit pentru copiii de la ţară pentru că ei nu au un patinoar unde să poată merge. Mulţi dintre copiii care au venit au învăţat să se descurce pe patine şi este un lucru bun. Mulţumim Consiliului Judeţean Constanţa că se gândeşte la copiii din mediul rural”, a declarat Nicolae Costor, profesor de biologie la Şcoala cu clasele I-VIII din Tortoman.