În plină vară, medicii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa tratează, pe lîngă patologia de sezon, şi o afecţiune întîlnită cel mai frecvent iarna. Un bărbat din Năvodari în vîrstă de 51 de ani, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu dureri abdominale şi o stare generală de rău. S-a decis internarea sa la Clinica de Chirurgie, crezîndu-se iniţial că este vorba despre o afecţiune abdominală, chiar chirurgicală. N-a fost aşa. După aproximativ 48 de ore, starea de sănătate a bolnavului a început să se agraveze. „Bărbatul a început să acuze dureri musculare, a apărut şi o erupţie, aşa că medicii chirurgi şi-au dat seama că ar putea să fie vorba despre o patologie infecţionistă”, spune dr. Roxana Cernat, purtătorul de cuvînt al SCBI. În urma analizelor făcute, dar şi a altor investigaţii de specialitate, medicii au ajuns la concluzia că este vorba despre trichineloză. „Nu ne-am aşteptat la trichineloză în plină vară”, spune medicul. De regulă boala este întîlnită iarna, la scurt timp după sacrificarea porcilor în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci cînd consumul de carn este mult mai mare. Medicii spun că în sezonul cald rar apar cazuri de trichineloză. Bărbatul a confirmat cadrelor medicale că a mîncat carne de porc, dar nu a ştiut să spună exact de unde a fost achiziţionat produsul, astfel că ancheta epidemiologică va fi îngreunată. Nimeni din familia bărbatului nu s-a mai îmbolnăvit şi asta pentru că au avut inspiraţia să nu se apropie de produsul infestat. Potrivit cadrelor medicale, pacientul este în afara oricărui pericol, el aflîndu-se în tratamentul care se impune în asemenea cazuri. La nivelul Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa a fost demarată o anchetă epidemiologică pentru a se depista sursa care a dus la îmbolnăvirea bărbatului, tocmai pentru a se stopa o posibilă răspîndire a bolii. Trichineloza este o boală infecţioasa acută determinată de infestarea omului, pe cale digestivă, cu un mic vierme nematod, ale cărui larve sînt introduse odată cu carnea infestată în intestin, de unde migrează apoi în masele musculare, provocînd dureri difuze, stare de febră şi manifestări alergice. Trichineloza la om poate fi tratată, reuşita tratamentului fiind condiţionată, în primul rînd, de rapiditatea instituirii lui după infecţie.