Patriarhia Română reînnoiește apelul la donare de sânge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patriarhia Română reînnoiește apelul la donare de sânge

09 August 2017 / 14:41 553 accesări

Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru donare de sânge, răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori în această perioadă. "În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unități medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă și să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate", se arată într-un îndemn la donare de sânge transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, un model de acțiune deosebită în acest sens este reprezentat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din București. Inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română și aprobată de Sfântul Sinod al BOR, campania "Donează sânge, salvează o viață" a reușit mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltați aproximativ 12.000 de litri de sânge. "Această campanie continuă având speranța că va încuraja pe mai mulți români să fie solidari cu cei bolnavi", precizează sursa citată.

Taguri articol


12