Patricia Ţig a obţinut primul trofeu din carieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / În circuitul WTA

Patricia Ţig a obţinut primul trofeu din carieră

Sport 13 Septembrie 2020 / 22:04 865 accesări
Sursa foto: TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul

Sursa foto: TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul

Duminică, 13 septembrie, nu a fost o zi cu ghinion pentru Patricia Ţig (locul 88 WTA), care a câştigat finala turneului de la Istanbul, dotat cu premii în valoare totale de 275.000 de dolari. Ţig a trecut în ultimul act de Eugenie Bouchard (Canada, locul 272 WTA), cu scorul 2-6, 6-1, 7-6 (7/4), după două ore şi 30 de minute de joc. Ţig a cucerit astfel primul trofeu din carieră în circuitul WTA, după ce a pierdut finalele de la Baku, în 2015, și de la București, în 2019.

„A fost o luptă mare şi sunt fericită că am jucat amândouă atât de bine. Vreau să le mulţumesc şi soţului meu şi fiicei mele, care sunt aici. Sper să nu mă emoţionez prea tare. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea şi pentru că aţi fost mereu lângă mine indiferent de situaţie. Le mulţumesc şi organizatorilor turneului pentru treaba bună făcută şi pentru că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă. Eu aşa m-am simţit”, a spus Patricia Ţig.

Pentru succesul de la Istanbul, Ţig va primi un cec în valoare de 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, urmând să urce de luni pe locul 58 în clasamentul WTA, cea mai bună clasare din carieră.



12