După ce Curtea de Apel Constanţa i-a redus considerabil pedeapsa de zece ani la care a fost condamnat de Tribunal, Cristian Zelca, de 36 de ani, administratorul SC Zel Sin SRL din Ovidiu, a atacat decizia cu recurs. Dosarul în care este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi are termen de judecată pe 30 mai. Nici procurorii nu au fost mulţumiţi că judecătorii Curţii de Apel Constanţa i-au micşorat pedeapsa lui Zelca la doi ani cu executare şi au înaintat şi ei recurs. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai-octombrie 2008, Zelca a încheiat, în numele firmei din Ovidiu, contracte de achiziţii de mărfuri, respectiv materiale de construcţii, cu nouă societăţi din Constanţa şi Bucureşti. Pentru plata contravalorii mărfurilor au fost emise 11 file cec în valoare totală de 629.880 lei. Reprezentanţii celor nouă firme furnizoare s-au văzut puşi în imposibilitatea de a-şi recupera banii, întrucât atunci când au introdus filele cec în bancă, acestea au fost refuzate, firma SC Zel Sin SRL neavând disponibil în cont. Pe baza plângerilor formulate, poliţiştii şi procurorii au început urmărirea penală împotriva administratorului Cristian Zelca, acesta fiind acuzat de încălcarea Legii cecului. Ancheta a fost extinsă ulterior de ofiţerii Serviciului Cercetări Penale din cadrul IPJ Constanţa, care au solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile complexe la firma SC Zel Sin SRL Ovidiu. În urma probelor adunate, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor comise de Cristian Zelca, stabilind că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală. Anchetatorii au stabilit că bărbatul vânduse mărfurile achiziţionate unor persoane fizice fără să înregistreze tranzacţiile în evidenţele contabile ale societăţii pe care o administra şi astfel nu şi-a plătit obligaţiile fiscale către stat, valoarea taxelor ridicându-se la 61.857 lei, dintre care 2.854 lei fiind impozitul pe profit, iar 59.003 lei reprezentând TVA-ul.