Ministerul Agriculturii, patronatele şi sindicatele din industria alimentară au definitivat, în lipsa retailerilor, proiectul ordonanţei privind Codul de Bune Practici. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Cătălin Roşculete, a declarat că de acum înainte supermarketurile trebuie să ţină cont de preţul de achiziţie în stabilirea tarifului final, ceea ce va duce în două-trei luni la scăderea preţurilor la produsele alimentare. „Potrivit ordonanţei, va fi un preţ de achiziţie stabilit, de la care vor pleca celelalte adaosuri. Prin acest preţ de achiziţie stabilit, se va ajunge la reducerea preţurilor. Efectul acestei legi se va vedea în scăderea preţurilor cu pînă la 30%”, a afirmat Roşculete. Pe de altă parte, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a afirmat că această lege va duce la apariţia preţurilor diferenţiate, iar consumatorul se va îndrepta către magazinele cu preţuri mai mici. Acesta a explicat că, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei, producătorii îşi vor vinde produsele la acelaşi preţ valabil pentru toate reţelele comerciale, iar dacă preţul final va fi mai mare în cazul unora dintre comercianţi, aceasta se va datora adaosului provenit din cheltuielile interne ale supermarketului. “Apare concurenţa în rîndul comercianţilor. Unii vor vinde mai scump, avînd cheltuieli mai mari, alţii vor vinde mai ieftin, deoarece au cheltuileli mai mici. Astfel, consumatorul se va îndrepta către comercianţii cu preţuri mai mici”, a declarat Minea. Acesta a mai adăugat că ordonaţa privind Codul de Bune Practici va reduce termenul de plată al comercianţilor către producători la 20 şi 40 de zile. “Noi am venit cu propunerea de 14 şi 10 zile, iar supermarketurile cereau între 30 şi 60 de zile. Am lăsat de la noi, ajungînd pînă la 20 şi 40 de zile”, a mai adăugat preşedintele Romalimenta. Totodată, Sorin Minea a mai adăugat că legea privind Codul de Bune de Practici prevede sancţiuni de pînă la 10.000 de lei pentru cei care nu vor respecta normele.