Deși lunar se organizează controale la angajatori pentru a-i determina să respecte legislația muncii, amenzile par să nu îi mai sperie pe aceștia, așa că nu există control care să nu se încheie cu sancțiuni importante. În perioada 1 - 31 octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societăţilor comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor, precum şi verificarea măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare. Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Constanţa a verificat 379 de agenţi economici, din care 45 au fost sancţionaţi. S-au aplicat 33 de amenzi în valoare de 275.000 lei, 12 avertismente și s-au dispus 515 măsuri cu termen de remediere a neconformităților constatate.
NECONFORMITĂȚI DEPISTATE
În urma controalelor, inspectorii au descoperit că angajatorii nu respectau prevederile legale privind evidenţa orelor de lucru prestate de salariați, încălcau prevederile legale referitoare la încheierea în formă scrisă și transmiterea în REVISAL a datelor contractului individual de muncă, precum și nerespectarea prevederilor art. 168(1) din Lg. 53/2003 privind acordarea drepturilor salariale și încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară și munca de noapte. Totodată, Serviciul Control Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM a verificat 164 de angajatori. Inspectorii ITM au dispus un număr de 351 de măsuri de remediere a neconformităților constatate și au aplicat 12 amenzi contravenţionale, în valoare de 51.000 de lei. Printre neconformitățile depistate s-au aflat completarea necorespunzătoare a fişelor de instruire individuală, organizarea necorespunzătoare a compartimentului de securitate şi sănătate în muncă, dar și faptul că în unele firme nu s-a efectuat evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile. Reprezentanții ITM Constanța nu au făcut publice numele societăților la care s-au găsit nereguli, potrivit legislației în vigoare.