Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele a şase suspecţi, acuzaţi că ar fi vândut substanţe cu proprietăţi psihoactive. Mircea Chirvăsuţă, Dorin Raicu, Sorin Marian Sofrone, Alexandru Ştefan Mazîlu, Iancu Fudulia, dar şi Aurelian Crudu au ajuns în spatele gratiilor, la solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa. Cei şase, patroni de magazine de vise, angajaţi ai acestora, dar şi persoane implicate în comercializarea de etnobotanice, au fost ridicaţi, vineri, de la domicilii, în urma a nouă percheziţii efectuate de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. “Este vorba despre 15 dosare întocmite de la începutul anului şi până în prezent pe numele acestor persoane, pentru încălcarea Legii 194/2011 şi care au fost conexate într-unul singur. În baza probelor administrate, s-a solicitat emiterea unor mandate de arestare pe numele acestor persoane. Pe numele unui alt suspect cercetat în dosar s-a dispus interdicţia de a părăsi localitatea. Dosarul acesta vizează şi captura-record de etnobotanice făcută în luna martie în municipiul Constanţa”, a declarat procurorul Gill-Julien Grigore, din cadrul DIICOT Constanţa.
CAPTURĂ - RECORD Amintim că, pe data de 15 martie, ofiţerii BCCO Constanţa au descoperit, în două imobile din municipiul Constanţa, peste 23.000 de plicuri cu substanţe cu efecte psihoactive, pe care traficanţii se pregăteau să le pună în circulaţie. Acţiunea oamenilor legii s-a derulat după o săptămână de filaj, timp în care oamenii legii au „desenat” schema reţelei şi au aflat modul în care era organizată această afacere extrem de profitabilă. Una dintre descinderi a avut loc pe Şoseaua Mangaliei, în locuinţa unei tinere de 24 de ani. Acolo, anchetatorii au găsit 29 de pungi care conţineau şase kilograme de pulberi şi fragmente vegetale cu efecte halucinogene, 1.039 de plicuri inscripţionate, 10.000 de lei şi două grame de canabis. A doua percheziţie a fost desfăşurată pe strada Aristide Karatzali, la domiciliul unui tânăr de 22 de ani. În clădire, poliţiştii au descoperit un adevărat depozit de „etnobotanice”: mai exact, 22.222 de plicuri cu „vise”, aşezate cu grijă în cutii pe care fuseseră lipite etichete ce indicau atât numele produselor, cât şi gramajul fiecărui plic.