Justiţia italiană examinează declaraţiile fiscale ale celor doi patroni ai casei de modă Prada, directoarea Miuccia Prada şi soţul ei, administratorul delegat Patrizio Bertelli, a anunţat, ieri, grupul italian. Cei doi manageri au fost informaţi de autorităţile judiciare italiene în legătură cu faptul că o examinare se află în desfăşurare în ceea ce priveşte exactitatea unora dintre declaraţiile lor de impozit, se afirmă în acelaşi comunicat. Această procedură urmează după ”declaraţiile spontane” făcute de cei doi coordonatori ai casei Prada şi care au condus, în decembrie 2013, la un acord cu autorităţile fiscale italiene. Potrivit aceluiaşi comunicat, acordul satisface complet exigenţele autorităţilor fiscale. Chiar dacă acordul satisface Fiscul italian, Parchetul din Milano a deschis, la începutul acestui an, o anchetă pe baza unor bănuieli referitoare la existenţa unor declaraţii fiscale neconforme cu realitatea, însă avocaţii grupului Prada considerau că acea procedură reprezenta o etapă judiciară obligatorie, care va fi probabil clasată fără să aibă vreo urmare.
Miuccia Prada şi Patrizio Bertelli s-au autodenunţat anul trecut în faţa Fiscului italian, cu care au semnat un acord ce vizează rambursarea unei sume de aproape 500 de milioane de euro, reprezentând penalităţi aplicate la impozite datorate şi neachitate. Transferându-şi sediile în Olanda şi Luxemburg, grupul Prada a beneficiat de o fiscalitate mai avantajoasă, însă cele mai multe dintre activităţile sale au rămas în Italia. În urma acelui acord, casa Prada a decis în luna ianuarie să îşi repatrieze sediile în Italia.