Aflat de aproape un an sub control judiciar, George Karam, patronul restaurantului „Beirut”, din Constanța, în care trei tinere și-au pierdut viața în urma unui incendiu de proporții, își vrea înapoi libertatea de mișcare. El a făcut plângere împotriva interdicțiilor impuse de procurori, care nu-i permit, printre altele, să părăsească țara pe durata cercetărilor. Reclamația a ajuns, luni, pe rolul Tribunalului Constanța și se va judeca astăzi. Tragedia de la „Beirut”, în care au murit arse de vii Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2014. Cei aproape 70 de pompieri sosiţi la faţa locului au avut nevoie de mai bine de cinci ore pentru a stinge incendiul devastator. Din păcate, însă, pentru cele trei fete rămase blocate în clădirea mistuită de flăcări nu s-a mai putut face nimic. Militarii le-au găsit trupurile carbonizate prinse sub dărâmături. La scurt timp de la demararea investigaţiilor, anchetatorii au descoperit că, în 2010, pompierii găsiseră nereguli la instalaţiile electrice. Totodată, niciuna dintre cele trei firme care funcţionau în clădirea distrusă de flăcări nu avea autorizaţie de funcţionare, iar mansardarea imobilului fusese făcută în mod ilegal. Karam este cercetat în acest dosar pentru realizarea unei construcții ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența.