Patronul grupului InterAgro, Ioan Niculae, a declarat ieri, la ieşirea din sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), că Parchetul complotează şi încearcă subminarea activităţii companiilor sale, precizând că acuzaţiile aduse la adresa lui, de complot şi subminare a economiei naţionale, reprezintă un abuz. „Cred că este vorba despre un parteneriat public-privat între un organ al statului care se numeşte Parchetul General şi televiziunile care sunt publice şi private. Asistaţi în direct la un eveniment relativ istoric pentru România astăzi - cum poate fi distrus un agent economic care a avut neobrăzarea în aceşti 20 - 21 de ani să se opună ideii generale că noi românii suntem numai cerşetori şi slugi şi că noi nu putem angaja, ci doar putem să fim angajaţi”, a declarat Ioan Niculae. Omul de afaceri a adăugat că presupusul complot făcut de Parchet la adresa grupului său de firme ar fi început odată cu comunicatul dat de DIICOT în urmă cu o săptămână, prin care a anunţat demararea unei anchete ce-l vizează, fără ca lui să i se fi adus la cunoştinţă acuzaţiile. „Începând de săptămâna trecută, practice, toate firmele noastre (peste 27) sunt distruse. Avem combinatele chimice închise începând de la 1 ianuarie, niciuna dintre companiile private sau de stat care vând gaz nu mai răspunde solicitărilor InterAgro. Suntem într-o situaţie extraordinar de delicată din punct de vedere economic şi, practic, aţi asistat la subminarea unui agent economic care încă mai rămăsese cu capital privat românesc”, a mai spus patronul InterAgro.