Patronul restaurantului Beirut şi cel care a construit localul, urmăriţi penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patronul restaurantului Beirut şi cel care a construit localul, urmăriţi penal

Politică 03 Iunie 2014 / 16:07 188 accesări

Patronul restaurantului din Constanţa care a ars în luna aprilie şi cel al firmei care a făcut lucrări la acest local sunt urmăriţi penal, sub control judiciar, pentru că nu au respectat normele tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa clădirii, informează Parchetul instanţei supreme. Potrivit sursei citate, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au dispus, astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de George Karam, SC Middle East Partners SRL, Constantin Pavel şi SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii. Karam este patronul restaurantului Beirut din Constanţa şi al firmei SC Middle East Partners SRL, iar Pavel, patronul firmei SC Tinel Cristi SRL - care a făcut lucrări de amenajare a localului. Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, s-a constatat că imobilul "a suferit prăbuşiri şi deplasări de 400 ale structurii de rezistenţă, respectiv prăbuşiri ale acoperişului construcţiei şi podelei mansardei", mai susţin procurorii. Trei tinere au murit şi alte patru persoane au fost rănite în urma incendiului în care a ars, în 5 aprilie, restaurantul Beirut din centrul municipiului Constanţa. Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazino, a fost stins de pompieri după mai mult de cinci ore. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, focul a izbucnit la restaurantul Beirut din centrul Constanţei, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate în toată clădirea în care se aflau câteva zeci de persoane. În imobilul respectiv mai funcţiona un cazino, iar la etaj era amenajat un pub în care se defăşura un concert rock. Dosarul deschis în urma incendiului a fost preluat, în 8 aprilie, de procurorii PICCJ.



12