Patronul restaurantului din Centrul Vechi suspectat că şi-a omorât partenerul de afaceri, care era şi managerul localului, a fost reţinut astăzi, după ce anchetatorii au probat că l-ar fi lovit în cap cu un corp dur, apoi i-ar fi incendiat trupul. Vasile Văduva, bărbatul suspectat că şi-a omorât partenerul de afaceri, a fost ridicat astăzi de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. După ce l-au reţinut, anchetatorii l-au dus pe Vasile Văduva la locul faptei, pentru reconstituire. Sursele din Poliţie au declarat, că în 15 iunie, un tânăr a mers venit la Poliţia Capitalei şi a anunţat că tatăl său, Nicuşor Stanciu, în vârstă de 46 de ani, nu a mai venit acasă de două zile şi nici nu a mai răspuns la telefoanele mobile, acestea fiind închise. După ce, timp de zece zile, dosarul a fost tratat ca un caz de dispariţie, au apărut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar fi victima unui omor. Astfel, în 25 iunie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus preluarea cercetărilor şi au fost delegaţi pentru anchetă atât poliţişti de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, cât şi de la Serviciul de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române. Trupul carbonizat al lui Nicuşor Stanciu a fost descoperit ieri, într-un apartament situat deasupra restaurantului Eden din Centrul Istoric al Capitalei, pe care îl manageria, care a ars în noaptea de 17 spre 18 iunie. În urma necopsiei s-a constatat că bărbatul avea o fractură în zona cefei, produsă prin lovire cu un corp dur. Conform anchetatorilor, principalul suspect a fost, încă de la începutul, chiar asociatul victimei, Vasile Văduva, în vârstă de 43 de ani. De altfel, acesta este şi ultima persoană care l-ar fi văzut în viaţă pe Nicuşor Stanciu, chiar la terasa restaurantului. În urma unor discuţii contradictorii legate de bani, Văduva s-ar fi enervat şi l-ar fi bătut pe asociatul său. Potrivit unor surse apropiate anchetei, după ce şi-ar fi omorât partenerul de afaceri, Vasile Văduva ar fi dat singur foc locuinţei, iar după ce pompierii au stins focul, acesta ar fi ars cadavrul în altă parte, după care l-ar fi adus în apartament pentru a crea impresia că acesta a decedat în incendiu.