Nu a putut renunţa la prostul obicei de a cere şpagă şi a recidivat. Este vorba despre Viorel Dărăban, din Lumina, patronul SC Euroarhive SRL Constanţa, o firmă care a preluat arhivele fostelor CAP-uri şi IAS-uri. Bărbatul a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Constanţa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, sentinţa nefiind definitivă. Potrivit anchetatorilor, pe 7 septembrie 2013, Dărăban a fost prins în flagrant în timp ce primea 800 de lei, bani pe care i-a cerut soţiei lui Gheorghe Butcaru, un bărbat cu un handicap sever, netransportabil, fost muncitor la IAS Cogealac, pentru a-i elibera o adeverinţă necesară la dosarul de pensionare al acestuia. Potrivit anchetatorilor, femeia a fost de acord să-i dea banii lui Dărăban, dar, înainte de a se întâlni cu el, l-a denunţat la Poliţie. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a organizat flagrantul. În momentul apariţiei oamenilor legii, Dărăban ţinea în mână cei 800 de lei ceruţi, care fuseseră marcaţi de anchetatori. Procurorii l-au reţinut pe patronul SC Euroarhive SRL şi l-au trimis în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea Lumina. Viorel Dărăban nu a fost la prima faptă de acest gen. În noiembrie 2012, el a fost denunţat de o femeie care i-a dat 500 de lei pentru a-i elibera o adeverinţă. Procurorii au stabilit că bărbatul era deja cercetat pentru că, în iunie 2012, a fost prins luând 300 de lei şpagă de la o altă persoană, care ceruse o adeverinţă pentru dosarul de pensionare. Viorel Dărăban a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, însă Curtea de Apel Constanţa i-a redus pedeapsa la un an şi jumătate cu suspendare.