Patru adolescenţi constănţeni, în semifinala LicArt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru adolescenţi constănţeni, în semifinala LicArt

Cultură 04 Noiembrie 2009 / 00:00 390 accesări

Prima lună de înscrieri pentru cel mai mare concurs deschis liceenilor din România, LicArt, s-a încheiat deja. În această perioadă s-au înscris 774 de liceeni din întreaga ţară, la secţiunile: poezie şi fotografie (categoriile alb-negru, portret şi diverse), fiind desemnate creaţiile semifinaliste ale lunii octombrie: 12 poezii, 23 de fotografii alb-negru, 21 de fotografii portret şi 33 de fotografii diverse. La această competiţie, şi-au trimis creaţiile aproximativ treizeci de elevi din judeţul Constanţa, însă printre semifinalişti se numără doar patru licceni. La secţiunea poezie au fost desemnate creaţii semifinaliste: „Frica sau Cum naşterea îi ocoleşte pe mulţi, dar moartea pe nimeni”, de Tania Diandra Halici, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi „Efemer” de Andra Tudoraşcu de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. La secţiunea Fotografie s-au clasat alţi doi elevi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Alexandru Cascatău, cu „Moss” şi Talida Todaşcă, cu „Their Dance”. Toate aceste compoziţii vor intra în jurizarea finală, care va stabili nominalizaţii ediţiei 2010 a LicArt. Autorii lor au dreptul de a înscrie în concurs, în luna noiembrie, câte două creaţii la categoriile respective.

Înscrierile la LicArt continuă până la sfârşitul lunii martie 2010, atât la poezie şi fotografie, cât şi la secţiunea teatru. Toate trupele de liceeni din România sunt invitate să se întreacă pentru a câştiga Marele Premiu LicArt, care, anul trecut, a fost de 3000 de lei. La secţiunea Teatru pot participa doar trupe formate exclusiv din liceeni - cu cel mult două spectacole -, însă un liceu poate înscrie mai multe trupe, cu specificarea că niciun actor nu are voie să facă parte din mai mult de o trupă. Concursul este deschis şi trupelor independente, cu condiţia ca membrii acestora să fie liceeni. La secţiunea poezie, participanţii se pot înscrie cu minim trei poezii în limba română. De asemenea, la secţiunea Fotografie, grupată pe trei categorii: fotografii digitale - alb-negru, portret şi cu tematică, participanţii se pot înscrie la oricare categorie sau la toate, cu cel puţin trei imagini pentru fiecare categorie.

Taguri articol


12