A expediat din Spania în România un colet în care se aflau 100 de grame de cocaină, iar prietenul său care a primit drogurile l-a turnat poliţiştilor. Întâmplarea a avut loc la sfârşitul anului 2010, la scurt timp după ce Emil Mitrofan, de 38 ani, din Constanţa, a fost prins în timp ce mergea la sediul unei firme de curierat din Galaţi pentru a prelua pachetul trimis de Marian Nechifor, zis Mario. Procurorii spun că, după ce au intrat în posesia coletului, au stabilit că, potrivit actelor de însoţire a mărfii, acesta conţinea obiecte personale, printre care şi mai multe flacoane cu produse cosmetice. La verificarea mărfii, anchetatorii au descoperit că în sticlele în care ar fi trebuit să fie şampon era ascunsă cantitatea de 100 de grame de cocaină. Mitrofan a declarat, la acea dată, că a primit pachetul de la un prieten care locuia în Spania şi nu ştia ce conţine. Ulterior, el s-a răzgândit şi le-a spus procurorilor Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa numele expeditorului. După doi ani, în februarie anul acesta, oamenii legii au reuşit să adune suficiente probe împotriva lui Nechifor, iar judecătorii l-au arestat în lipsă pentru introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Trei luni mai târziu, el a fost prins după ce s-a întors în ţară şi a ajuns în spatele gratiilor, alături de Emil Mitrofan, care a fost deja condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru trafic de droguri. Ieri, Marian Nechifor a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani de detenţie, dar sentinţa nu este definitivă.