Un bărbat de 28 ani, din Medgidia, a fost condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, pe 11 septembrie 2010, în jurul orei 14.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că în piaţa centrală din localitate a avut loc o altercaţie între Ergihan Amet şi Gilvet Arif, de 20 de ani. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Amet l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen pe Arif, care a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru a i se salva viaţa. Din declaraţiile martorilor a reieşit că Gilvet Arif a intervenit pentru aplanarea unei dispute verbale iscate între un alt bărbat şi Ergihan Amet, moment în care agresorul a scos cuţitul din buzunar, l-a înjunghiat pe Arif, apoi a fugit. În doar câteva ore, poliţiştii din Medgidia, cu ajutorul ofiţerilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au reuşit să îl prindă pe Amet, care a fost arestat.