Patru arbitri de centru au plecat acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru arbitri de centru au plecat acasă

Sport 21 Iunie 2012 / 00:00 280 accesări

UEFA a anunţat, ieri, că patru arbitri de centru, ungurul Viktor Kassai, germanul Wolfgang Stark, olandezul Bjorn Kuipers şi spaniolul Carlos Velasco Carballo, au fost trimişi acasă după meciurile din faza grupelor de la Campionatul European din Ucraina şi Polonia. Kassai a arbitrat meciul Anglia - Ucraina, scor 1-0, din ultima etapă a Grupei D, şi nu a validat un gol valabil pentru reprezentativa ţării gazdă. Carballo a greşit la meciul de deschidere al turneului final, Polonia - Grecia, scor 1-1, când a eliminat uşor un jucător elen, iar la întâlnirea Germania - Danemarca, scor 2-1, nu a acordat o lovitură de pedeapsă pentru danezi. Stark nu a acordat un penalty pentru Croaţia în meciul cu Spania, câştigat de iberici cu scorul de 1-0. Kuipers a fost arbitrul întâlnirii Ucraina - Franţa 0-2, întreruptă în min. 5 din cauza unei furtuni. Partida a fost reluată după aproximativ 50 de minute.

Responsabilul UEFA cu arbitrii, italianul Pierluigi Collina, a declarat că golul nevalidat Ucrainei este o eroare umană. „Golul Ucrainei a fost valabil. A fost o eroare umană, dar o eroare de câţiva centimetri, nu de jumătate de metru aşa cum s-a scris. Era mai bine să fie evitată această greşeală, dar să nu uităm că este unica problemă apărută în 24 de meciuri la Campionatul European. O singură eroare nu poate schimba trei ani de muncă. Cele mai multe decizii au fost cele corecte”, a spus Collina. Faza respectivă s-a petrecut în min. 62, când Marko Devic a şutat, iar John Terry a respins balonul de dincolo de linia porţii. Arbitrul Kassai a lăsat jocul să continue, după ce asistentul suplimentar Istvan Vad nu i-a semnalizat că mingea depăşise linia porţii cu întreaga circumferinţă.

Taguri articol


12