Patru arestări legate de atentatul de la Berlin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe urmele terorii

Patru arestări legate de atentatul de la Berlin

Externe 22 Decembrie 2016 / 15:05 514 accesări

E greu să preîntâmpini comiterea unui atentat, dar poate și mai greu este să dai de urma celor care l-au comis. S-au convins de acest lucru și polițiștii germani, care încă sunt pe urmele atentatorilor de la Berlin, după ce, anterior, colegii lor din Franța și Belgia trecuseră prin experiențe similare. Din păcate, este o lecție care se repetă până când va fi învățată, numai că învățarea ei este strâns legată de oprirea conflictelor declanșate de creștini în țările musulmane, pentru ca refugiații să meargă la casele lor, iar organizațiile islamiste radicale să își piardă obiectul activității, adică să nu mai aibă de ce pedepsi creștini. De fapt, nu victimele, fie ele creștine sau musulmane, sunt vinovate de ceea ce se întâmplă. Poate doar pentru că și-au ales conducători care au dus popoarele lor spre această suferință.

Poliția germană a arestat patru persoane despre care se suspectează că ar fi comunicat cu presupusul autor al atentatului din Berlin, tunisianul Anis Amri, a anunțat cotidianul ”Bild”, care îl citează pe procurorul general al Germaniei. Potrivit presei, în ultimele 24 de ore, poliția a descins în mai multe locații, în căutarea lui Amri, inclusiv un centru pentru refugiați din Emmerich, în vestul Germaniei, unde tunisianul a locuit câteva luni, dar și două apartamente din Berlin. Individul este căutat după ce a omorât un şofer de TIR polonez şi a folosit vehiculul pentru a lovi zeci de persoane, pe 19 decembrie, la un târg de Crăciun din Berlin, într-un atentat soldat cu 12 morţi şi 49 de răniţi şi revendicat de reţeaua Stat Islamic. Teroristul în vârstă de 24 de ani, care are înălţimea de 1,78 m, păr negru şi 75 kg, este căutat în spaţiul Uniunii Europene, autorităţile germane avertizând că este înarmat şi periculos.

Suspectul Anis Amir ar fi comunicat cel puțin o dată cu membri ai Statului Islamic și a căutat pe internet informații despre fabricarea dispozitivelor explozive, notează cotidianul ”The New York Times”. El se afla pe lista persoanelor care aveau interdicție de a călători în SUA, a declarat un oficial american anonim, citat de agenția gerrmană de presă Dpa. Amir a fost sub supraveghere în perioada martie - septembrie, existând suspiciunea că ar plănui să fure bani pentru a cumpăra o armă automată, posibil cu intenția de a comite un atac cu alți complici, au comunicat anchetatorii germani. În urma supravegherii nu s-au obținut dovezi suficiente pentru punerea lui sub acuzare. Amri, care a folosit mai multe nume false, risca să fie deportat, dar cum nu avea documente de identificare valide, a fost lăsat să rămână până când autoritățile tunisiene aveau să emită un nou pașaport pe numele lui, document care a ajuns miercuri, la două zile după atentat, relatează ”The Telegraph”. Poliţia germană a anunţat că ar oferi 100.000 de euro în schimbul informaţiilor despre locul în care se află Anis Amri.

Taguri articol


12