Andreea Olariu, Claudiu Băluţă, Raluca Sofrone şi Alexandru Florea sînt cei patru adolescenţi talentaţi din Constanţa care se numără printre laureaţii Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Micul Artist”, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediţie, care s-a desfăşurat în perioada 10-12 septembrie la Craiova. Timp de trei zile, aceştia, alături de alţi 34 de „mici artişti“ din toate colţurile ţării, au impresionat cu vocile lor remarcabile juriul prezidat de Mihai Trăistariu şi alcătuit din Claudiu Bulete, Doina Moroşanu şi Dan Dinulescu, precum şi publicul. Ca o dovadă a recunoaşterii talentului său - premiat şi la alte festivaluri cu distincţii importante – constănţeanca Andreea Olariu, în vîrstă de numai 12 ani, a cîştigat Trofeul Festivalului, cu nota 10.00. Valoarea deosebită a concurenţilor, la această competiţie la care cea mai mică notă a fost... opt, a pus juriul în postura de a acorda trei distincţii similare. Astfel, Andreea Oana Olariu din Constanţa a împărţit trofeul „Micul Artist” cu Alina Amon, de 17 ani, din Craiova şi bucureşteanca Georgia Dascălu, în vîrstă de 13 ani. „Acest trofeu este foarte important pentru mine, deoarece este cîştigat cu foarte multă muncă. Concurenţii au fost foarte buni, iar organizarea a fost excelentă”, a spus Andreea Olariu, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 39 „Nicolae Tonitza”. Palmaresul său include o serie de trofee şi de premii obţinute la festivaluri de anvergură, printre distincţii numărîndu-se şi Premiul „Mihai Trăistariu”. Andreea, care studiază canto la Şcoala Populară de Arte, cu prof. Teodor Rădulescu, şi-a propus, în această perioadă, să lucreze intens pentru a se prezenta la un nivel înalt la alte competiţii şi să participe la Eurovision Junior.
Premiile obţinute îi motivează pe „micii artişti”
Performanţe deosebite la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Micul Artist” au obţinut, la cea de-a II-a categorie de vîrstă (10-13 ani), respectiv la categoria a III-a de vîrstă (14-18 ani) şi Claudiu Băluţă (11 ani), Raluca Sofrone (16 ani) şi Alexandru Florea (17 ani). Cîştigător al Premiului al II-lea, Claudiu Băluţă nu a crezut, pînă în ultimul moment, că va urca pe podium. Acest premiu îl motivează pe adolescent, care îşi îndreaptă întreaga energie către muzică. Pentru această pasiune, Claudiu a renunţat chiar la sportul său preferat, karate de performanţă, pe care l-a practicat timp de şase ani. Distins cu Premiul al II-lea la ediţia 2009 a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Sunetul muzicii” şi cu Premiul al III-lea la „Steluţele Mării”, Claudiu adaugă palmaresului său una dintre cele mai importante distincţii din „cariera” muzicală, Premiul al II-lea obţinut la Festivalul „Micul Artist”. Claudiu Băluţă este elev în clasa a VI-a la Şcoala nr. 38 „Dimitrie Cantemir” şi se pregăteşte la Palatul Copiilor Constanţa cu profesoara de canto Margareta Pîrvu.
Raluca Sofrone (16 ani) şi Alexandru Florea (17 ani) s-au aflat la egalitate, remarcîndu-se în faţa juriului, care le-a acordat ex-aequo Premiul al II-lea, la categoria de vîrstă 14-18 ani (neîmpliniţi). „Este un premiu foarte important pentru mine, unul dintre cele mai valoroase”, a declarat Raluca Sofrone, în vîrstă de 16 ani. Adolescenta, care, de curînd, a adăugat la palmaresul său un loc I la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Fiero” de la Piatra-Neamţ şi Premiul „Mihai Trăistariu”, este elevă în clasa a X-a, la Grupul Şcolar de Industrie Alimentară din Constanţa şi studiază canto la Şcoala Populară de Arte, la clasa profesorului Teodor Rădulescu. Raluca îşi doreşte de mică să se afirme în cariera solo, însă este conştientă că pentru a-şi atinge acest vis, mai are mult de muncă.
Pentru Alexandru Florea, cel care, alături de Raluca, s-a remarcat pe scena Festivalului „Micul Artist”, premiul obţinut la Craiova reprezintă un pas înainte. „Întotdeauna este loc de mai bine. Toţi am avut şanse egale ca să cîştigăm, însă fiecare cu şansa lui şi cu ziua lui norocoasă”, este de părere adolescentul în vîrstă de 17 ani, care de mai bine de un an participă la festivalurile de muzică menite să îl propulseze printre laureaţi şi se pregăteşte în acest sens cu profesorul Teodor Rădulescu, la Şcoală Populară de Arte. Alexandru, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Vasile Pîrvan” a participat în luna august la Festivalul de Muzică Pop pentru Copii „Cerbul de Aur Junior”, de unde s-a întors tot cu Premiul al II-lea. Printre realizările lui Alexandru Florea se numără participarea la emisiunea-concurs de la Neptun TV, „Mamaia caută o vedetă”.
Festivalul „Micul Artist” găzduit de Teatrul Liric din Craiova „Elena Teodoriu”, s-a desfăşurat pe trei categorii de vîrstă: 6-9 ani, 10-13 ani, 14-18 ani (neîmpliniţi), avînd o singură secţiune - Interpretare. La fiecare categorie de vîrstă s-au acordat premiile I, II, III, trofeul festivalului, precum şi premii speciale. „Micul artist” organizat de Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă este unul din cele mai importante evenimente culturale pentru copii din România. Evenimentul oferă cadru de afirmare unor talente autentice, pe de o parte, iar pe de alta, încurajează schimburile cultural-artistice, dar şi fair-play-ul între concurenţi, punînd un accent deosebit pe dezvoltarea personală a fiecărui copil.