Patru decenii de francofonie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru decenii de francofonie

Cultură 16 Martie 2010 / 00:00 325 accesări

Alianţa Franceză din Constanţa marchează cele patru decenii de francofonie care se împlinesc, sâmbătă, de la semnarea Convenţiei de la Niamey, printr-o serie de manifestări cultural-artistice care se vor derula în perioada 18-26 martie. „Francofonia a împlinit 40 de ani, vârstă la care devenim ceea ce suntem în profunzime, 40 de ani de-a lungul cărora am lucrat, cu încredere şi constanţă, pentru a da formă şi substanţă ambiţiilor şi promisiunilor pline de clarviziune ale celor care au semnat, la 20 martie 1970, Convenţia de la Niamey”, se arată în mesajul secretarului general al Francofoniei, Abdou Diouf.

Acţiunile din amplul program aniversar debutează joi, de la ora 10.00, la sediul instituţiei care promovează principiile francofoniei la malul mării, cu expoziţia de afişe „Les 10 mots”. În aceeaşi zi, de la ora 12.00, va avea loc prezentarea multimedia „Symbôles de France”, iar de la ora 16.00, va fi deschisă expoziţia de bandă desenată în limba franceză care va prezenta publicului larg creaţiile membrilor grupului BD din cadrul Alianţei Franceze.

Manifestările prin care se marchează 40 de ani de francofonie continuă, sâmbătă, de la ora 11.30, cu o inedită călătorie în lumea poveştilor lui Charles Perrault - „Voyage dans le monde des contes”, iar de la ora 14.30, în spaţiul generos al Muzeului de Artă Constanţa, publicului îndrăgostit de muzica lui Edith Piaf i se pregăteşte un spectacol de dans contemporan, teatru şi muzică „Hymne ŕ la Môme”, în regia şi coregrafia Stelei Cocârlea. Periplul cultural-educativ prin minunata lume a civilizaţiei şi culturii franceze continuă, pe 24 martie, de la ora 13.30, când la Alianţa Franceză este programat tradiţionalul concurs „La Plume d’Or”. Ultima manifestare dedicată sărbătorii francofoniei va avea loc vineri, de la ora 12.30, la Liceul „George Călinescu”, când este programat spectacolul „Puzzle artistique bilingue”, cu participarea elevilor de la clasele bilingve.

La ceas aniversar, alături de Alianţa Franceză se află partenerii săi tradiţionali: Muzeul de Artă, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Elevilor Francofoni, Liceul „George Călinescu”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”.

Taguri articol


12