Leonte Năstase, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 1986 se individualizează în spaţiul artistic de la malul mării, prin intermediul caricaturilor sale. Vicepreşedinte al filialei internaţionale al caricaturiştilor „Cartoonist Right Network“, plasticianul are lucrări în colecţii particulare din Basel (Eleveţia), Gabrovo (Bulgaria), Varşovia (Cehia), dar şi în Turcia şi Danemarca. Din anul 1974, Leonte Năstase a publicat caricatură în presa românească şi în cea internaţională, cu precădere în revistele de umor şi în cataloagele expoziţiilor naţionale şi internaţionale.

Reporter: Ce satirizaţi în caricaturile dvs?

Leonte Năstase: Practic o caricatură bazată exclusiv pe metaforă şi pe perceptele general umane şi creştine. Am încercat să rămîn neangajat politic. M-am angajat în nişte lupte actuale ale omenirii: lupta împotriva poluării de orice fel, a opresiunii, lupta pentru drepturile omului. Aceste percepte sînt scrise dar, pentru a fi înţelese şi asimilate de cei care conduc şi de cei care sînt conduşi, trebuie dezbătute în toate formele, inclusiv în cele ale imaginii plastice şi graficii caricaturale. Tot ca o latură a umorului desenat este şi portretul-şarjă. Am început să trec deja printre principalii portretişti în peisajul graficii româneşti. Am realizat peste o sută de portrete de plasticieni români şi chiar o antologie a umorului desenat care cuprinde portretele tuturor caricaturiştilor contemporani.

Rep: În cariera generală a caricaturistului Leonte Năstase sînt două capitole aproape distince: activitate înainte şi după Revoluţie, în care elementele sînt privite din altă optică. Cum era caricatura înainte de 1989?

L.N. Înainte de ’89, un desen umoristic ori slujea ideologiei partidului unic ori era subversiv şi era eliminat de cenzura vremii. Însuşi gîndul artistului era supus autocenzurii, dacă nu vroiai să intri în conflict direct cu societatea trebuia să fii ori oportunist ori foarte subtil în realizarea imaginii satirice. Mă refer la metaforele fără cuvinte care, sigur, prin chintesenţa lor se refereau la un public în stare să le descifreze.

Rep.: Care sînt tendinţele umorului actual?

L.N.: După ’89 bariera cenzurii cade, dar rămîne în vigoare conştiinţa fiecărui artist, etica profesională care te frînează în a face un umor vulgar, în a face critici nefondate, în a jigni, în a leza demnitatea umană. Se face o caricatură de grup, partinică, angajată care serveşte interesele grupului care o finanţează. În ceea ce mă priveşte, avînd în vedere că am servit jumătate din viaţa mea unui partid am refuzat categoric orice angajament venit din partea puterii sau opoziţiei actuale. După revoluţie am avut şase expoziţii personale peste hotare. La Florenţa, Italia, Sofia şi Gabrovo, Bulgaria, Saint-Just le Marte, Franţa. La toate aceste expoziţii am fost invitat. Aş putea să expun oriunde în Europa, pentru că în sistemul economiei de piaţă galeriile de artă ajung să ţi se ofere, dar le şi poţi închiria. Acum teamatica e liberă. Barierele cenzurii au căzut, dar primează forţa de talent şi originalitate. Nu mai există decît barierele etice şi morale.

Rep.: Anul trecut, v-aţi dedicat fotografiei. Ce planuri aveţi pentru perioada care urmează?

L.N.: Dacă 2008 a fost dedicat preponderent fotografiei umoristice, sigur anul acesta nu se va întîmpla acelaşi lucru. Mi-am propus să realizez o expoziţie personală de artă decorativă la Bucureşti. Vreau să mă întorc la şevalet şi la pictură.