Patru din zece români trăiesc de la o lună la alta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru din zece români trăiesc de la o lună la alta

Eveniment 30 Aprilie 2010 / 00:00 314 accesări

La începutul lui 2009, doua treimi dintre repondenţii unui studiu 360insight privind obiceiurile de consum spuneau că nu au informaţii concrete despre criza şi nu ştiu exact ce înseamnă aceasta. În prezent, aproape două treimi dintre români sunt afectaţi în mare, sau în foarte mare măsura de ea. În momentul de faţă, un sfert dintre români susţin că banii nu le mai ajung nici măcar pentru strictul necesar, iar patru din zece trăiesc de la o lună la alta. Diferenţa este impresionantă faţă de perioada 2006-2007, când oamenii se îmbulzeau la credite, iar traiul pe datorie părea soluţia perfectă pentru a face planuri pe termen de câţiva ani. La sfârşitul lui 2009, 10% dintre gospodării erau afectate în foarte mare măsura de criza economică, iar 50% în mare măsură. Din cele afectate, nouă din zece familii susţin că lipsa banilor a dus la apariţia de certuri în familie, între soţi, părinţi şi copii sau alţi membri ai familiei.

Taguri articol


12