Patru dintre cei şase administratori ai Tarom, schimbaţi?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru dintre cei şase administratori ai Tarom, schimbaţi?

Justiție 08 Mai 2014 / 00:00 512 accesări

AGA Tarom, companie aeriană deţinută de stat, prin Ministerul Transporturilor (MT), a decis schimbarea a patru dintre cei şase membri ai Consiliului de Administraţie (CA), cei rămaşi fiind Dante Stein, fost consilier al premierului Ponta, şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. Membrii CA înlocuiţi sunt Manuel Donescu, Florin Luca, Constantin Sebeşanu şi Ovidiu-Petrişor Artopolescu, au declarat agenţiei Mediafax surse apropiate situaţiei. Un alt membru CA al Tarom, Bogdan Speteanu, a renunţat la această poziţie în urmă cu o lună şi jumătate, potrivit surselor citate. Dante Stein ocupă poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. În luna noiembrie a anului trecut au fost revocaţi din CA Dan Pascariu (preşedinte), Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann. Ulterior, MT i-a numit în CA pe Dante Stein, Răzvan Filipescu, Manuel Donescu, Florin Luca, Bogdan Speteanu, Constantin Sebeşanu şi Ovidiu-Petrişor Artopolescu. Pascariu a declarat în februarie că membrii CA schimbaţi în noiembrie au decis să acţioneze în instanţă compania pentru revocarea fără justă cauză, solicitând drepturile aferente contractului de mandat.



12