Patru echipe româneşti în viitoarea ediţie a Cupelor Europene la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru echipe româneşti în viitoarea ediţie a Cupelor Europene la fotbal

Sport 28 Ianuarie 2014 / 00:00 628 accesări

România va avea dreptul să înscrie în ediţia viitoare a Cupelor Europene la fotbal patru echipe, graţie locului 18 ocupat în clasamentul coeficienţilor UEFA, a anunţat Federaţia Română de Fotbal (FRF). România va avea dreptul să înscrie campioana în UEFA Champions League, iar vicecampioana, echipa clasată pe locul 3 şi câştigătoarea Cupei României, în UEFA Europa League. Campioana României va intra în întrecere în al doilea tur preliminar al Champions League, jocuri tur-retur programate în zilele de 15/16 şi, respectiv, 22/23 iulie. Vicecampioana şi ocupanta locului 3 vor demara competiţia în al doilea tur preliminar al Europa League (meciuri în 17 şi 24 iulie). Tragerea la sorţi a partidelor din primele două tururi de calificare este prevăzută pentru ziua de 23 iunie. Câştigătoarea Cupei României va intra în competiţie în al treilea tur preliminar al Europa League, jocurile urmând să aibă loc în 31 iulie şi 7 august. Începând cu sezonul competiţional 2015-2016 al Cupelor Europene, în cazul în care câştigătoarea Cupei României se va califica în Champions League, echipa cea mai bine clasată (dar neeligibilă conform poziţionării din campionat) se va califica în Europa League în locul finalistei Cupei. Deci, în cazul de mai sus, finalista Cupei României nu va mai avea acces în UEL.

Taguri articol


12