Patru firme, interesate de construcția șoselei de coastă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru firme, interesate de construcția șoselei de coastă

Eveniment 28 August 2014 / 00:00 778 accesări

PIEDICI Ieri a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru primul tronson al șoselei de coastă, care urmează a fi construit între Comandamentul Forțelor Navale și plaja Modern. Costul investiției se ridică la aproape 10 milioane de euro, iar planurile includ și amenajarea a 300 de noi locuri de parcare în zonă. Încă din primăvară, primarul Radu Mazăre, a anunțat că anchetele DNA făcute la Primăria Constanța i-au speriat pe investitori, așa că la mai multe licitații nu s-a prezentat nimeni. Pentru a evita eventualele anchete ale procurorilor DNA, care s-ar abate asupra proiectului, doar pentru că primarul a încercat să atragă investitori, Mazăre a evitat să mai vorbească ori să se mai intereseze despre stadiul în care se află proiectul sau despre firmele dornice să construiască șoseaua de coastă. Nu mai departe de marți, primarul a spus că nu știe nimic despre modul în care se derulează licitația pentru proiect. „Firmele se feresc să încheie contracte cu Primăria Constanța și, în general, cu autoritățile, pentru că imediat încep anchetele. Dacă eu sunt anchetat pentru Carnaval, vă dați seama ce s-ar întâmpla pentru contracte? S-a văzut că toate contractele Primăriei au fost anchetate și de acolo cercetările merg mai departe către firme, iar companiile nu mai vor lucrul ăsta“, a declarat Mazăre.

URGENTARE Dacă prima licitație a fost sortită eșecului, pentru că nu s-a arătat interesată nicio firmă, ieri, la ultima strigare a celei de-a doua licitații și-au prezentat ofertele patru firme. Urmează ca ele să fie analizate și să fie desemnat constructorul. Cu puțin noroc, dacă nu va fi depusă nicio contestație și dacă nu se va gândi nimeni să mai pună bețe în roate proiectului, construcția primului tronson din șoseaua de coastă ar trebui să înceapă în scurtă vreme. Lucrările vor trebui să se deruleze cu o viteză fantastică, având în vedere că, până la sfârșitul lui 2015, trebuie finalizate. Motivul e simplu. Până la finele anului viitor trebuie terminate toate proiectele care depind de fondurile europene ce sunt atrase în exercițiul financiar 2007 - 2013.

Taguri articol


12