Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de fapte de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de fapte de corupţie

Politică 19 Mai 2014 / 13:22 224 accesări

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti sunt suspectaţi de fapte de corupţie, trei dintre aceştia fiind duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a li de aduce la cunoştinţă învinuirile pentru care sunt vizaţi, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, cei trei judecători ar fi fost ridicaţi de la Tribunalul Bucureşti, în baza unor mandate de aducere. Sursele judiciare au precizat că şi în cazul celui de-al patrulea judecător s-a emis mandat de aducere, dar acesta nu a fost deocamdată adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că urmează să fie ridicat de acasă sau din alt loc. Cei patru judecători sunt de la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti şi sunt suspectaţi că ar fi săvârşit fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea unor litigii în cauze de insolvenţă, în sensul că ar fi avut înţelegeri cu lichidatori judiciari, au mai spus sursele citate. La DNA a fost solicitată o ambulanţă, pentru o persoană căreia i s-ar fi făcut rău, însă deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre unul dintre cei trei judecători.

Taguri articol


12