Un control privind respectarea perioadei de prohibiţie a fost efectuat, miercuri noaptea, de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura (ANPA) - filiala Constanţa şi de jandarmi ai Grupării Mobile Constanţa, pe lacul Sinoe. Astfel, încă din cursul nopţii, jandarmii şi inspectorii piscicoli au sondat luciul apei în căutare de plase. Căutarea nu a fost zadarnică pentru că, în scurt timp, a fost descoperit capătul unei plase monofilament, instalată în apă. Parcurgînd plasa în toată lungimea ei, oamenii legii au avut surpriza să găsescă celălalt capăt legat de o barcă pneumatică în care se găseau doi tineri braconieri, toropiţi de somn, Constantin Ţoc, de 19 ani, şi Constantin B., de 15 ani, ambii din localitatea constănţeană Nuntaşi. Oamenii legii au scos din apă plasa monofilament, în lungime totală de aproximativ 4.000 m, în care se afla prinsă cantitatea de circa 250 kg peşte. Barca pneumatică şi ustensilele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peştele a fost predat unui centru specializat de comercializare, în vederea valorificării. Pe numele celor doi s-a întocmit dosar penal pentru deţinere şi folosire de plasă monofilament şi pescuit fără autorizaţie în perioadă de prohibiţie. Cazul a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa.
Unul dintre braconieri, Constantin Ţoc, a fost acuzat, în urmă cu cîteva zile, de mama unei adolescente de 15 ani, din Istria, că i-ar fi violat fiica. Fata le-a povestit oamenilor legii că, după lăsarea întunericului, a ieşit în curte să scoată apă din fîntînă, moment în care, lîngă ea, şi-a făcut apariţia Constantin Ţoc, de 19 ani. Adolescenta susţine că acesta ar fi lovit-o peste faţă şi apoi ar fi forţat-o să urce pe scuterul lui. Fata a adăugat că tînărul ar fi dus-o într-un bar din localitate, unde i-a dat să bea mai multe pahare de lichior, după care Ţoc ar fi forţat-o iar să urce pe scuter. Conform declaraţiilor adolescentei, tînărul a oprit vehiculul pe două roţi la cîţiva kilometri în afara satului, unde a violat-o. Constantin Ţoc a fost reţinut de poliţişti, însă el a neagat afirmaţiile adolescentei. Tînărul a povestit oamenilor legii că, într-adevăr, a întreţinut relaţii sexuale cu adolescenta, însă cu acordul ei.