La cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, deschis de miercuri până duminică, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, editurile îşi prezintă cele mai noi volume scoase de sub tipar. Printre acestea se află şi cea mai importantă editură din sud-estul ţării, premiată la numeroase târguri de carte, care a pregătit, pentru această ediţie a manifestării, patru lansări editoriale. Primul eveniment al editurii constănţene, sub egida Gaudeamus, s-a desfăşurat joi, aducând în prim-plan revista de cultură „Ex Ponto. Text-Imagine-Metatext”. „La Gaudeamus este o atmosferă destinsă şi aşteptăm acum, la sfârşit de săptămână, să crească numărul vizitatorilor. Nu se mai vând cărţile ca altădată. Oamenii îşi drămuiesc banii. Dacă anii trecuţi, se pleca de aici cu sacoşele pline, acum se cumpără o carte, două”, a spus directorul Editurii „Ex Ponto”, Ovidiu Dunăreanu.
VINERI, „O LUME DE POVESTE” Seara de vineri i-a fost dedicată scriitorului bucureştean Marin Codreanu, care a adus la Gaudeamus, sub egida „Ex Ponto”, o „Lume de poveste”. În această sâmbătă, în programul expoziţional al Editurii „Ex Ponto” sunt incluse utlimele două lansări de carte. Prima aduce în prim-plan personalitatea lui Pavel Chihaia, scriitor şi istoric de artă român, stabilit în Germania, ataşat de spaţiul dobrogean şi de oraşul Constanţa, în care plasează acţiunea romanului său de debut, „Blocada”, prefaţat de Petru Comarnescu. Volumul care va fi lansat la ora 14.00, „Corespondenţă, scrisori primite şi trimise”, completează integrala Pavel Chihaia, colecţie de zece volume editată de regretatul om de cultură Ioan Popişteanu şi distinsă cu Premiul Şaraga, la ediţia 2011 a Târgului de carte „Librex”.
Evenimentele editoriale sub egida Ex Ponto se vor încheia prin lansarea, de la ora 16.00, a volumului autobiografic „Îngerii loviţi”, semnat de Claudiu-Valeriu Conţevici, cunoscut cititorilor cotidianului „Telegraf” din ipostaza de cronicar sportiv. Alături de „Îngerii loviţi”, care reprezintă prima parte a unei trilogii, va fi prezentat şi volumul care încheie seria, „Dragostea şi securitatea”, care a fost lansat, în februarie, la Constanţa. Pe blogul său personal, autorul celor două volume, stabilit de câţiva ani în Leeds, Anglia, scrie: Şi-au anunţat participarea la eveniment, dintre eroii cărţilor mele, John Călin şi Ionel „Brigitte” Cojocaru, dar şi frumoasa şi talentata actriţă Wilhelmina Câta, colega noastră de liceu. Mai mulţi prieteni au promis că vor face tot posibilul să ajungă: Nicuşor Dendrino, Gabi Herciu şi chiar diriginta noastră, doamna Margareta Aldea”.
Anul acesta, Gaudeamus găzduieşte peste 370 de expozanţi, cu peste 650 de evenimente editoriale. Ţările invitate la această ediţie sunt Republica Moldova şi Italia.