Patru luni pînă la înmînarea cheilor primelor locuinţe ieftine pentru tineri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru luni pînă la înmînarea cheilor primelor locuinţe ieftine pentru tineri

Eveniment 30 Septembrie 2009 / 00:00 3216 accesări

În condiţii de criză, Primăria Constanţa a reuşit să menţină programul de locuinţe ieftine pentru tineri, a cărui primă etapă se aproprie de final. Ieri, la primul cartier de locuinţe ieftine pentru tineri, primarul Radu Mazăre, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, a efectuat o vizită de lucru pentru a vedea stadiul lucrărilor. În ceea ce priveşte structura primelor blocuri, constructorii s-au mişcat foarte bine, mulţi dintre ei fiind în avans cu lucrările. Preşedintele CJC a declarat că programul de locuinţe ieftine pentru tineri reprezintă una din soluţiile viabile pentru perioada de criză. “Acesta este proiectul pe care noi, PSD Constanţa, l-am propus în programul de Guvernare, care, din păcate, nu a fost aplicat. Programul Prima Casă nu are nicio legătură cu acest program. Primăria Constanţa a participat cu terenul, pe care l-a dat în folosinţă gratuită, iar CJC face infrastructura”, a declarat Constantinescu. La rîndul său, primarul Mazăre a declarat că în perioada următoare va discuta cu mai multe bănci din Constanţa pentru eventuale condiţii de creditare pentru achiziţionarea locuinţelor ieftine. “Am discutat cu o parte dintre ei şi vă pot oferi cîteva date. De exemplu, pentru o garsonieră, dacă se oferă un avans de 5%, adică 800 de euro, rezultă, pentru un credit pe 30 de ani, o rată lunară de 100 de euro. Pentru următorul cartier de locuinţe ieftine, vom oferi posibilitatea, opţional, ca tinerii care cumpără să îşi poată amenaja în apartament două dormitoare şi un living. Dacă după finalizarea primelor două blocuri vom vedea că tinerii pot să îşi achiziţioneze locuinţele, în noul cartier vom face 3.000 de unităţi locative”, a declarat Mazăre. Preşedintele PSD, prezent pe şantierul din strada Baba Novac, consideră că programul iniţiat de primarul Constanţei putea fi o soluţie pe perioada de criză. “Ceea ce este foarte interesant, modelul Mazăre, pentru că îl putem numi aşa, a început să aibă adepţi şi în alte municipii importante din ţară. Primarul Nichita de la Iaşi a preluat această abordare care este extrem de utilă şi extrem de practică. Anul trecut, cînd am participat la lansarea acestui program, nimeni nu se aştepta la o criză atît de brutală. Pentru faptul că programul de locuinţe ieftine pentru tineri continuă şi generează activitate economică pe orizontală, ceea ce programul “Prima Casă” nu face, îl văd ca făcînd parte dintr-un program de relansare economică. Din păcate, această soluţie a fost respinsă de incompetenta echipă economică din Guvern. Noi am propus un program complementar cu cel demarat cu succes la Constanţa de primarul Radu Mazăre, program ce prevede crearea unui fond naţional de locuinţe cu chirie pentru cei care nu îşi permit să ia un credit pentru a-şi achiziţiona o locuinţă. Proiectul de lege este deja depus la Parlament”, a declarat Geoană. Potrivit constructorilor, primele două blocuri vor fi finalizate în cel mult patru luni, cînd primii beneficiari ai programului se vor putea muta în casă nouă



12