Patru mii de garoafe roşii, la 131 de ani de la naşterea lui Stalin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru mii de garoafe roşii, la 131 de ani de la naşterea lui Stalin

Monden 22 Decembrie 2010 / 00:00 400 accesări

Comuniştii ruşi au comemorat, ieri, naşterea lui Iosif Stalin, la aproape două decenii de la destrămarea Uniunii Sovietice, în condiţiile în care preşedintele Medvedev a dat primele semne că ar dori să lupte împotriva cultului încă persistent al fostului dictator. Un grup de comunişti a depus peste patru mii de garoafe roşii pe mormântul lui Stalin de lângă zidul Kremlinului, în Moscova, comemorând astfel 131 de ani de la naşterea “părintelui popoarelor”. Apoi, 300 de militanţi, în principal pensionari, s-au strâns în apropiere de monumentul lui Karl Marx, aflat în apropiere, intonând cântece sovietice şi afişând portrete cu Stalin.

Alţi militanţi din Sankt-Petersburg au cerut ca rămăşiţele pământeşti ale lui Stalin, decedat în 1953, să fie transferate în Mausoleul din Piaţa Roşie, unde se află trupul conservat al fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Lenin. Trupul lui Stalin fusese depus iniţial în acest mausoleu, în anul 1953, dar a fost apoi înmormântat lângă zidul Kremlinului, în 1961, după sosirea la putere a lui Nikita Hruşciov şi cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Societice, care a denunţat, în 1956, cultul personalităţii. Liderul comuniştilor ruşi, Ghenadi Ziuganov, a denunţat intenţia atribuită preşedintelui Medvedev de a realiza, la aproape jumătate de secol, “o nouă destalinizare a ţării”. La sfârşitul lunii noiembrie, Duma rusă a votat, în timpul unei şedinţe foarte agitate, un text care recunoştea că masacrarea a mii de ofiţeri polonezi în 1940 la Katin a fost ordonată de Stalin. Timp de decenii, Uniunea Sovietică i-a acuzat pe nazişti că au comis masacrul. Abia în aprilie 1990 liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea ţării sale în aceste crime. În luna mai, Dmitri Medvedev, care şi-a exprimat intenţia de a moderniza Rusia, a denunţat regimul totalitar al Uniunii Sovietice şi crimele de neiertat comise de Stalin.

Taguri articol


12