CERC VICIOS Între 2010 și 2012, datoria publică internă a fost deținută integral de către băncile private, creându-se astfel un cerc vicios între consolidarea sectorului bancar și reechilibrarea bugetară. „Băncile au o poziție privilegiată în piața românească. Întrucât ele trebuie să-și valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, Ministerul Finanțelor Publice le-a asigurat un venit sigur și plasamente în active fără risc“, notează Curtea de Conturi (CC) într-un raport extrem de dur, publicat la finele săptămânii trecute. CC arată că „ritmul de creștere al serviciului datoriei publice a fost mai mare decât al economiei și al cheltuielilor bugetului general (investiții - n.r.), ceea ce poate conduce la îndatorarea excesivă a generațiilor viitoare“. Raportul CC vizează patru miniștri de Finanțe - Sebastian Vlădescu (23 decembrie 2009 - 3 septembrie 2010), Gheorghe Ialomițianu (3 septembrie 2010 - 9 februarie 2012), Bogdan Drăgoi (9 februarie 2012 - 27 aprilie 2012) și Florin Georgescu (7 mai 2012 - 21 decembrie 2012). „Datoria publică a României a avut o tendință permanentă de creștere, ajungând, la 31 decembrie 2012, la 54,38 miliarde euro, față de 45,38 miliarde euro la finele lui 2010. Evouția a atras după sine, în mod inevitabil, majorarea dobânzilor aferente, precum și a cheltuielilor publice“, potrivit CC.

RISCURI MAI MARI Auditul Curții de Conturi a mai scos în evidență și faptul că „raportul dintre datoria publică și PIB a consemnat o deteriorare în 2014 cu patru puncte procentuale - până la 41%“: „Majorarea volumului datoriei este generată nu doar de nevoia de finanțare a deficitului bugetar, ci și de deprecierea monedei naționale și consolidarea rezervelor de lichiditate ale Trezoreriei“. În plus, avansul datoriei publice a fost mult mai mare decât cel al exporturilor de bunuri și servicii, fapt care s-a reflectat negativ asupra capacității de rambursare. O altă concluzie este că „nu a existat un echilibru între împrumuturile cu dobândă fixă și cele cu rată variabilă“: „În perioada 2010 - 2011, ponderea cea mai mare în totalul datoriei publice au deținut-o împrumuturile cu dobândă variabilă, contractate din piața internă. Asta a avut drept consecință creșterea vulnerabilității statului, din cauza riscului ridicat de refinanțare“. La final, CC remarcă faptul că statul a contractat mult prea puține finanțări externe pentru proiecte de investiții, cei mai mulți bani fiind direcționați către susținerea balanței de plăți, consolidarea rezervei valutare, finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei publice. În traducere - zero progres, zero producție mai mare, zero noi locuri de muncă.