Patru nave militare egiptene se îndreaptă spre Yemen pentru consolidarea securității Golfului Aden

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru nave militare egiptene se îndreaptă spre Yemen pentru consolidarea securității Golfului Aden

Externe 26 Martie 2015 / 13:58 179 accesări

Patru nave de război egiptene au intrat astăzi în Canalul Suez îndreptându-se spre Yemen pentru a consolida securitatea Golfului Aden, au anunțat surse ale administrației Canalului Suez, citate de AFP și Reuters. Sursele au precizat că se așteaptă ca vasele militare egiptene să ajungă în această seară în Marea Roșie. La rândul său, Turcia a anunțat joi că sprijină operațiunea militară condusă de Arabia Saudită contra milițiilor houthi din Yemen. Într-o declarație a diplomației turce, Ankara a lansat un apel către rebelii houthi și ''susținătorii săi externi'' să renunțe la acțiunile care amenință pacea și stabilitatea în regiune. MAE turc a explicat că Arabia Saudită a informat Ankara despre operațiunea militară înainte ca aceasta să fie lansată, considerând că acțiunea va duce la restabilirea autorității legitime a statului yemenit și va preveni un război civil. Arabia Saudită a lansat în noaptea de miercuri spre joi o operațiune militară în Yemen pentru a-l apăra pe președintele yemenit, Abd-Rabbu Mansur Hadi, contestat de rebelii șiiți houthi. Potrivit postului public de televiziune saudit, citat de DPA, Riadul a anunțat că 100 de avioane participă la operațiunea militară lansată contra rebelilor houthi în Yemen. De asemenea, circa 150.000 de soldați au fost desfășurați în Yemen. Loviturile aeriene lansate noaptea trecută de aviația saudită au distrus depozite de muniții ale rebelilor houthi și au cauzat moartea mai multor lideri ai acestora, potrivit agenției de presă Al-Arabiya, cu sediul la Dubai. În același timp, un oficial iordanian a confirmat în astăzică avioane ale forțelor aeriene iordaniene participă la operațiunea condusă de Arabia Saudită contra milițiilor houthi în Yemen.

Taguri articol


12