Patru persoane, arestate în urma violențelor de la protestul din Capitală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru persoane, arestate în urma violențelor de la protestul din Capitală

Eveniment 03 Februarie 2017 / 07:13 1817 accesări
Sursa foto: mediafax.ro

Sursa foto: mediafax.ro

Patru persoane din cele şapte reţinute în urma violenţelor de la protestul de miercuri din Piaţa Victoriei au fost arestate prin decizia Judecătoriei Sectorului 1. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Bucureşti, transmite news.ro

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis, vineri, propunerea de arestare preventivă a patru persoane, acestea fiind acuzate de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Decizia instanţei este executorie, cei patru rămânând în arest, însă poate fi atacată la Tribunalul Bucureşti, care va decide definitiv în acest caz.

Un număr de opt persoane au fost inculpate în urma violenţelor de la manifestaţia de miercuri din Piaţa Victorieii, şapte dintre ele fiind reţinute iniţial. Patru dintre acestea au fost arestate preventiv, iar alte patru au fost puse sub control judiciar.

"În urma cercetărilor desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în dosarul privind infracţiunile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, opt persoane au fost inculpate, dintre acestea şapte în stare de reţinere", declarau, joi seară, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Poliţia Capitalei preciza, joi dimineaţă, că peste 60 de persoane au fost conduse la audieri, în urma violenţelor care au avut loc miercuri seară.

Incidentele de la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început, miercuri, în jurul orei 21.00, fiind provocate de un grup de 40-50 de persoane, dar şi de un altul, aflat în capătul bulevardului Iancu de Hunedoara, existând informaţii că ar fi vorba de membrii galeriilor unor echipe de fotbal.

Oameni din aceste grupuri izolate au aruncat cu sticle, torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Un panou publicitar a fost incendiat, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi stins.

Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor din Piaţa Victoriei din Capitală, dintre care patru jandarmi şi trei civili, a declarat, pentru News.ro, Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.



12