Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) i-a propus pentru Premiul Nobel pe scriitorii Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian. „USR se află printre instituţiile şi asociaţiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitaţia de a propune scriitori pentru Premiul Nobel, astfel că, în cadrul şedinţei de vineri a Comitetului Director al USR, au fost propuşi pentru Premiul Nobel scriitorii Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian”, se spune în anunţul USR.
Potrivit preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, membru al Comitetului Director, principalele criterii care au stat la baza propunerii au fost „valoarea lor şi traducerile (n.r. - unor opere ale acestora) în limbile străine”.
Dintre cei patru, Mircea Cărtărescu s-a numărat, în ultimii ani, printre favoriţii la Premiul Nobel pentru literatură, fiind bine cotat de casele de pariuri internaţionale.