Patru suspecţi de escrocherii prin metoda "Accidentul", prinși! Alți doi, urmăriți!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Percheziţii domiciliare

Patru suspecţi de escrocherii prin metoda "Accidentul", prinși! Alți doi, urmăriți!

Eveniment 13 Octombrie 2015 / 11:00 3837 accesări

După ce, în decursul ultimelor săptămâni, la Constanța s-a înregistrat o adevărată avalanșă de escrocherii comise prin metoda "Accidentul", polițiștii au lucrat la foc continuu și au reușit să identifice șase persoane (două femei și patru bărbați) implicate în astfel de lovituri. După ce au adunat probele necesare, ofițerii Biroului de Investigații Criminale au acționat. Aceștia au efectuat două percheziții domiciliare, una în municipiul Constanța și una în localitatea Albești, județul Ialomița. Au prins doar patru dintre cei șase suspecți vizați de investigație. Potrivit unor surse judiciare, doi dintre ei au părăsit țara, așa că au fost dați în urmărire. La capătul operațiunii, trei indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanțe. Ei au fost prezentați marți magistraților cu propuneri de arestare preventivă.

Oamenii legii spun că unul dintre indivizii cercetați în dosar este un deținut încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă. Acesta suna victimele și le mințea că o rudă de-a lor a provocat un accident rutier și că are nevoie de bani pentru a plăti despăgubiri și a nu ajunge la pușcărie. Ceilalți membri ai grupării aveau rolul de a se întâlni cu păgubiții și a lua de la ei sumele respective.

Potrivit anchetatorilor, până în prezent, celor șase membri ai rețelei le-au fost probate opt fapte. Este vorba despre cinci tentative eșuate, dar și despre trei lovituri care le-au umplut escrocilor buzunarele cu bani. Una dintre ele a avut loc în noaptea de 13 spre 14 august 2015, atunci când suspecții au reușit să scoată de pe urma naivității victimei lor 2.400 de euro și 3.000 de lei. O zi mai târziu, însă, aveau să obțină nu mai puțin de 50.000 de lei de pe urma clasicei povești lacrimogene care a făcut ravagii în ultimii ani în România. Pe data de 18 august, membrii găștii mai obțineau 3.000 de lei, 800 de euro și 25 de grame de bijuterii. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a celor șase suspecți, dar și pentru a recupera prejudiciile.

Cea mai recentă escrocherie comisă în județul nostru prin metoda "Accidentul" a avut loc sâmbătă. Un bătrân din Medgidia afost sunat pe telefonul fix, în jurul orei 14.00, de un bărbat care l-a mințit că este ginerele său, plecat la muncă în Germania, și că, în timp ce se întorcea acasă, a provocat un accident rutier grav în București, în care un copil a fost rănit. Până ca păgubitul să apuce să se dezmeticească din șocul veștii primite, interlocutorul său i-a spus că are nevoie de 5.000 de lei pentru a despăgubi familia băiatului, explicându-i că, în caz contrar, riscă să fie trimis în spatele gratiilor... Omul a mers într-un suflet la mai mulți vecini și a reușit să împrumute în total 3.000 de lei, bani pe care i-a dat apoi escrocilor.

Citește și:

S-a împrumutat de prin vecini ca să le dea bani escrocilor...

Inevitabilul s-a produs! Țepele cu falși medici au ajuns la Constanța!



12