Patru suspiciuni clinice de gripă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru suspiciuni clinice de gripă

Social 12 Februarie 2009 / 00:00 435 accesări

Medicii constănţeni au raportat Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa alte patru suspiciuni clinice de gripă şi alte mii de cazuri de pneumonii şi infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS). Astfel, în cadrul sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii, în săptămîna 2 - 8 februarie 2009 au fost semnalate patru suspiciuni clinice de gripă, toate cazurile necesitînd internarea. De asemenea, medicii au raportat 656 de cazuri de pneumonii, din care 136 de persoane au necesitat internarea şi 1.619 cazuri de IACRS, din care 73 de persoane au fost spitalizate. “Faţă de săptămîna precedentă, s-a înregistrat o creştere a numărului de îmbolnăviri cu 5,53%, iar faţă de media ultimelor trei săptămîni s-a înregistrat o creştere a numărului de îmbolnăviri cu 7%”, a declarat directorul adjunct al DSPJ, dr. Mihaela Dinisov. Reamintim că, zilele trecute, medicii Institutului “Cantacuzino” au confirmat prima suspiciune de gripă.

Sfaturi medicale

Specialiştii vin cu o serie de recomandări pentru populaţie în cadrul prevenirii îmbolnăvirilor: evitarea aglomerărilor umane şi a staţionării timp îndelungat în frig; evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă; persoanele bolnave vor fi izolate de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic; aerisirea încăperilor; respectarea regulilor de igienă individuală: spălarea mîinilor, strănut şi tuşit în batistă; menţinerea copiilor bolnavi la domiciliu pentru a evita transmiterea bolii la alte persoane; alimentaţie corespunzătoare şi consumul de fructe şi legume bogate în vitamine; prezentarea la medicul de familie la primele semne de îmbolnăvire şi evitarea automedicaţiei; evitarea utilizării antibioticelor fără recomandarea medicului.

Taguri articol


12