Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”, a ridicat... ancora, ieri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, nu înainte de a-i premia pe cei mai talentaţi dintre participanţi. Anul acesta, la cea de-a XI-a ediţie a evenimentului, organizatorii au oferit, în premieră, patru trofee, pentru a recompensa talentul şi creativitatea tinerelor speranţe ale muzicii uşoare, cât şi ale compozitorilor înscrişi la Secţiunea Creaţie.
Gala de premiere, transmisă în direct pe TVR1, s-a deschis cu o emoţionantă „Clipă de sinceritate”, „In memoriam Ion Cristinoiu”, moment susţinut de Asociaţia Culturală de Muzică, Teatru şi Film pentru Copii „Rolfilm”. Realizator a fost apreciatul compozitor Dumitru Lupu, membru al juriului, căruia i s-a alăturat talentata sa soţie, Ileana Şipoteanu, care s-a ocupat de pregătirea artistică, coregrafia fiind semnată de Stela Cocârlea.
Juriul, prezidat de directorul Operei Comice pentru Copii, criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea, a decis câştigătorii celor patru trofee, pe secţiuni, cât şi ai premiilor pe grupe de vârstă: I (4-6 ani), a II-a (7-9 ani), a III-a (10-12 ani), a IV-a (13-15 ani), a V-a (16-18 ani), Interpretare grupuri mici şi mari.
Astfel, Trofeul „Aurel Manolache” la Secţiunea Creaţie, acordat de Consiliul Judeţean Constanţa, a revenit melodiei „Hello, iubire”, pe muzica Cristinei Manoliu Săvulescu şi versurile lui George Popovici. Trofeul „Aurel Manolache” la Secţiunea Interpretare, acordat de Holding Hondor Stil, a ajuns la Ana Teodora Găitanovici din Buzău, participantă la grupa a III-a de vârstă (10-12 ani). Au mai fost oferite şi două trofee „Tomis”, la Secţiunea Interpretare grupuri mici, trupei Akd.l din Bucureşti şi, respectiv, la grupuri mari, trupei Vivox din Ploieşti. Premiile festivalului au avut valoarea cuprinsă între 300 şi 2000 lei, ajungând la suma totală de 20.000 lei. Vom reveni cu detalii referitoare la ceilalţi câştigători ai festivalului, pe secţiuni, festivitatea de premiere fiind în plină desfăşurare, la închiderea ediţiei.
Organizatorii festivalului au fost: SC Euroconcert SRL, Asociaţia Culturală „Mamaia Copiilor”, Societatea Română de Radiodifuziune, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Judeţean Constanţa Autoritatea Naţională Pentru Sport şi Tineret, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Societatea Română de Televiziune la care s-au alăturat, în 2011, Neptun TV şi Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.