• IMPACT • Patru persoane au fost rănite, ieri după-amiază, într-un accident rutier petrecut în jurul orelor 15,30, pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), în zona Popasului Cişmea. Poliţiştii de la Rutieră spun că Constantin Frangu, de 58 de ani, din Constanţa, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, cu numărul de înmatriculare CT 08 FCT, oprise pe marginea şoselei, pentru a cumpăra flori. După ce s-a urcat din nou la volan, spun oamenii legii, acesta a încercat să întoarcă maşina peste banda dublă continuă, nu s-a asigurat şi a fost acroşat de un autoturism marca Honda Civic, înmatriculat B 92 UAX, condus regulamentar, dinspre Constanţa către oraşul Ovidiu, de Marius Şerbu, de 20 de ani, din Brăila. În urma impactului, Audi-ul s-a răsucit pe şosea, iar Honda a pătruns pe contrasens, ieşind, în cele din urmă, în afara carosabilului. „Mi-a tăiat pur şi simplu calea. Eu mergeam spre Ovidiu. Nu am mai avut cum să evit coliziunea, pentru că mi-a apărut dintr-o dată în faţă şi l-am acroşat”, a declarat Marius Şerbu, şoferul Hondei.
• PATRU VICTIME • Cei doi conducători auto implicaţi în accident şi alţi doi pasageri aflaţi în autoturismul marca Honda au fost răniţi în urma coliziunii şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Una dintre victime se află în stare mai gravă. A suferit un traumatism de torace. Celelalte trei persoane au leziuni uşoare şi sunt stabile în acest moment”, a declarat dr. Mihaela Radu, medic SMURD. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager şi au constatat că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. Poliţiştii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.
• STATISTICI • 81 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, în primele patru luni ale acestui an, numărul victimelor fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Statisticile Inspectoratului General al Poliţiei Române mai arată că, în primele patru luni ale acestui an, s-au înregistrat 2.234 de accidente rutiere grave, cu 14% mai puţine faţă de anul trecut. Numărul persoanelor rănite grav în evenimente rutiere petrecute până la sfârşitul lunii aprilie 2010 a atins pragul de 2.063, cu 277 mai puţine faţă de perioada similară din 2009.