Actorul Tom Hanks şi producătorul Steven Spielberg au termen până la sfârşitul lunii aprilie să adune milionul de dolari care mai este necesar pentru salvarea celebrelor litere ce formează numele cartierului Hollywood din Los Angeles. Dezvoltatorul imobiliar ce deţine terenul pe care se află literele este dispus să vândă suprafaţa în cauză pentru 12,5 milioane de dolari. Hanks şi Spielberg, care conduc campania de salvare a celebrelor litere, au adunat până acum 11,5 milioane şi speră să obţină pe ultima sută de metri şi restul banilor necesari. Dacă nu va vinde terenul iniţiatorilor acestei campanii, dezvoltatorul va începe construirea unui cartier rezidenţial ce ar duce la dispariţia literelor. Devenite, peste ani, simbol pentru showbizz şi industria filmului, literele au fost instalate, culmea, la iniţiativa unui alt dezvoltator imobiliar care, acum aproape 90 de ani, voia să promoveze astfel un complex rezidenţial cu numele Hollywoodland.