Unităţile sanitare ale judeţului Constanţa se degradează pe zi ce trece, iar cei care au încercat să le renoveze au fost opriţi la mijlocul drumului. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu se poate lăuda cu calitatea actului medical. Medicii lucrează cu aparatură veche de peste 50 de ani, operează ca şi cum ar fi într-un spital de campanie din teatrele de operaţiuni, fără săli de pansamente, cu gîndacii mişunînd prin sălile de operaţie. Şi totuşi, în acest spaţiu în care se pretinde că se practică medicina mileniului al III-lea, există şi clinici care, prin intermediul şefilor de secţie au reuşit să facă rost, prin donaţii, de aparatură şi mobilier nou sau second hand, adaptate la cerinţele Uniunii Europene. În Clinica de Obstetrică-Ginecologie au fost aduse, la începutul anului 2006, 25 de paturi rabatabile, care ar fi trebuit montate în saloanele renovate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, dar cum accesul în acele rezerve a fost restricţionat, paturile au ajuns să zacă pe holurile secţiei.
Deşi au trecut zece luni de cînd Clinica a primit acea donaţie, paturile se află în continuare pe hol. Singura diferenţă este că au fost mutate de pe palier în faţa Sălii de Naşteri şi pe culoar, încurcînd circulaţia tărgilor şi a cărucioarelor. Rolul lor s-a schimbat şi acum servesc drept rezemători pentru cei care s-au plictisit să aştepte în picoare în faţa sălii de naştere. Au fost folosite şi ca scrumiere pentru cei care, de nerăbdare sau de nervi, fumau în spital şi îşi stingeau ţigările pe tăbliile paturilor. Sînt foarte bune şi pentru bagaje, deoarece o femeie care a venit la Spital să nască are nevoie de multe lucruri, scutece, biberoane etc, iar rudele care nu pot intra încă la proaspăta mămică obosesc să ţină sacoşele în mînă, astfel încît au găsit un suport la îndemînă. Deşi nu au fost noi în momentul în care au fost donate Clinicii de Obstetrică – Ginecologie, paturile s-au deteriorat vizibil. “Nu este normal să stea pe holuri, dar nu am avut unde să le punem. Este posibil ca unele să se fi stricat, dar le vom repara. La finalul acestei luni vrem să facem recepţia la tronsonul care a fost renovat şi paturile vor fi duse în noile saloane”, a declarat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Tiberiu Ioan Tofolean. Din păcate, pînă atunci, femeile gravide vor sta în continuare pe paturi din fier, cu saltele rupte, îngrămădite chiar şi cîte zece într-un singur salon, în timp ce mobilierul adecvat nevoilor unei bolnave zace pe holuri.