Paul a ales câştigătoarele ultimelor meciuri de la CM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Paul a ales câştigătoarele ultimelor meciuri de la CM

Sport 10 Iulie 2010 / 00:00 427 accesări

Deşi nu se află în Africa de Sud, caracatiţa-oracol Paul se bucură de cea mai mare atenţie în aceste zile. Simpatica vietate a atras atenţia întregului mapamond, după ce a reuşit să ofere pronosticuri fără greşeală în meciurile Germaniei de la Cupa Mondială. Chiar dacă germanii nu se vor lupta pentru marele trofeu în acest sfârşit de săptămână, caracatiţa Paul nu s-a oprit din a da pronosticuri. Mai mult decât atât, după ce suporterii echipei lui Joachim Low i-au pus gând rău, caracatiţa s-a gândit să-i mai tempereze şi a ales, vineri, Germania drept câştigătoare în faţa Uruguayului în finala mică. Un pronostic ce i-ar putea fi însă fatal în cazul în care acesta nu va corespunde cu rezultatul din teren! Tot vineri, Paul a prezis şi cine va câştiga finala competiţiei din Africa de Sud. Conform ritualului bine stabilit, două recipiente transparente, care conţin mâncare şi care au fost “ornate” cu steagurile Olandei şi Spaniei, au fost cufundate în acvariul caracatiţei, iar aceasta a ales câştigătoarea Spania deschizând capacul cutiei şi luând mâncarea din ea. Finala Cupei Mondiale, dintre Olanda şi Spania, are loc, duminică, de la ora 21.30, la Johannesburg.

Taguri articol


12